Au trecut vreo patru zile până am reuşit să mă urc iar pe cisternă. Constructorii tot au folosit din apa ei şi credeam că o să-mi moară toţi peştii din lipsă de apă, stăteam ca pe urzici. Soarta mi-a surâs într-o dimineaţă. M-am trezit eu ameţită şi-n timp ce mă frecam la ochi mă miram de ce nu se aude nimic în jurul meu. Era atât de linişte că-l auzeam pe văru-meu Gigi cum se ceartă cu iapa în grajd. M-am dat eu repede jos din pat şi-am cotrobăit peste tot. În bucătărie muştele pluteau deasupra mesei pe care era un colţ de pâine acoperit cu un şervet alături de o farfurie în care mai era o bucată de brânză albă, rămasă de cu seară, o oală fierbinte era uitată pe aragaz, cu capacul pus, pe banda lipicioasă ce cobora din tavan bâzâiau doi ţânţari şi vreo şase muşte nefericite ce se lăsaseră ademenite de dulceaţa lipicioasă. Pe fereastră îl vedeam pe tataie, cocoşat, săpa gropi şi punea în fiecare câte un lăstar de viţă de vie, apoi le astupa la loc. Am ridicat capacul oalei, am dat de lapte proaspăt fiert şi mi s-a făcut foame. Am luat o cană, am cufundat-o în lapte şi caimacul, ca o bucată de mătase albă, s-a lipit de pereţii ei. L-am lins, mi-am rupt o coajă de pâine şi-am dat fuga în grădină, la tataie, cu cana de lapte într-o mână şi cu coaja de pâine în cealaltă. Laptele din cană se clătina şi dădea din când în când pe-afară iar eu mă opream şi mai gustam câte un pic, să nu mi-l înghită nisipul nesătul pe tot. Când am ajuns la tataie aveam mustaţă albă, mâna lipicioasă şi pată mare, umedă pe pantalonul de pijama.

• Ei, ei, ce faci aici, mândro? Te-ai umplut toată de lapte, iar te bate mă-ta.
• De parcă altfel nu mă bate.
• Păi fii şi tu cuminte, ce să-ţi fac?

• Da’ sunt cuminte, mă bate ea aşa… că nu mă place.

• Hai, du-te şi mănâncă la masă, că aici e murdar, tataie.

M-am luat şi-am intrat înapoi în bucătărie după ce-am băut pe nerăsuflate laptele din cană. Am trântit cana murdară pe masă şi-am ieşit afară în soare. O dimineaţă singură acasă nu era de ici de colo. Ţinta mea, cisterna cu apă. Am urcat pe ea şi-am dat o roată cu privirea peste curţile vecine şi pe uliţe. Pustiu. Mi-am făcut curaj şi am coborât pe scara îngustă din bare subţiri de metal, până am dat cu piciorul de apă şi m-am speriat. Am închis ochii şi-am afundat piciorul, apa îmi venea până la gleznă. Era călduţă şi piciorul meu o tulbura uşor iar micii viermişori şe agitau speriaţi. Pereţii metalici aveau o tentă roş-verzuie şi eu îmi închipuiam că sunt într-o peşteră cu pereţii toţi de aramă, ca pădurea din poveşti. Lumina pătrundea prin gaura rotundă din cer şi apa se juca cu lumini şi umbre pe pereţi. Am dat câteva ture dintr-un capăt în altul şi m-am plictisit că nici peşti nu am găsit. Nu e joacă de una singură, trebuia să mai am tovarăşi. Am ieşit şi-am strigat la Gigi, care alerga o mâţă trăcată prin curte.

• Ce-ai mă, nebunule cu pisica, las-o în pace! Hai la mine, că-s singură acasă.

N-a aşteptat să-i zic de două ori. A venit şi-am intrat împreună să explorăm cisterna, dar în doi am descoperit prea repede tot şi ne-am plictisit şi mai rău. Am ieşit să batem mingea. Soarele, urcat sus de tot pe cer, ne ardea în creştet. M-am întins pe spate, în nisip şi l-am privit printre gene, era departe, nene, pe cerul ăla albastru-albastru fără nicio scamă de nor. Când m-am ridicat vedeam în faţa mea doar pete de culoare roşii-verzui, ca-n cisternă. Aşa m-a găsit mama când a intrat pe poartă cu frate-meu în braţe – oarbă. M-a privit în treacăt, i-a răspuns lui Gigi la „săru’mâna” şi-a intrat în casă. Peste câteva minute mama s-a dus în grădina din spatele casei, la tataie şi timp ni s-a alăturat şi Titi cu nelipsita lui sticlă în braţe.

• Ce dracu’ faci mă, cu sticla aia?, l-a luat Gigi la întrebări? Nu mai scapi de ea?

Titi a pus bot şi-a supt un pic din lapte.

• Las-o dracu’, a continuat Gigi, că eşti băiat mare, râd fetele de pe uliţă de tine. Hai să-ţi arăt o peşteră. Bucuros, puştiul şi-a strâns sticla în braţe cu o mână, l-a luat pe Gigi de mână cu cealaltă şi-au plecat către cisternă, Gigi a încercat să-l ridice pe scară, dar ăsta micu nu era în stare să se ţină cu mâinile şi să urce, îl încurca sticla. M-am alăturat şi eu efortului comun, tot fără succes. Frate-meu ar fi vrut să-l luăm pe sus să-l urcăm. Ne-am dat bătuţi.

• Du-te mă, prostule, cu sticla ta cu tot. Dă-o dracu dacă vrei să ne jucăm cu tine, i-a mai zis şi a întors spatele şi-a luat-o în fugă către casă.  Frate-meu l-a blagoslovit „bla-bla, blu, brr”, l-a stropit cu salivă şi s-a dus în grădină după mama. Am rămas iar singură şi căldura era mare, ziua de vară lungă, până şi fluturii erau ascunşi pe sub frunze. M-am băgat şi eu la umbră şi-am început să sap o groapă ca să îngrop o rădaşcă neagră pe care o găsisem moartă cu o seară înainte.  Mama a revenit din grădină cu o poală de cartofi şi-a intrat grăbită în bucătărie. Titi a alergat cu paşi mărunţi după ea şi s-a oprit în dreptul scării, a pus sticla jos, s-a aplecat, s-a sprijinit în mâini şi-a ridicat un picior să urce pe treaptă. În urcare a atins sticla cu talpa, a răsturnat-o şi ea s-a spart în cioburi multe şi laptele s-a revărsat alb pe trepte. Eu m-am ascuns mai tare şi-am uitat să respir, să nu creadă mama că eu am spart-o şi să mă bată. Am închis ochii, am aşteptat primul urlet care n-a mai venit şi i-am deschis la loc, curioasă. Ridicat în picioare pe scară, Titi privea de la înălţime efectele dezastrului comis. Mama a ieşit repede din bucătărie, alarmată de zgomotul de sticlă spartă, l-a întrebat blând ce face, el a ridicat spre ea ochii ăia mari, aurii şi i-a răspuns cu glas curat:

• Dă-o dlacu’.