- Mami, vii să bei o cafea cu mine?, strigă Clara, în timp ce aşează măsuţa mică, pliabilă pe balcon. Ştie că mamei îi place să bea cafeaua la soare, printre flori. Întinde şi cele două scaune de pânză, după ce se opinteşte şi mută ghivecele uriaşe ale celor doi leandri aduşi direct din Grecia acum doi ani. S-au făcut nişte arbuşti viguroşi, unul din ei a şi înflorit, are flori roz, delicate şi împrăştie un parfum suav în tot balconul. Răsuflă o dată adânc şi-şi trece palma peste frunte.
-
Ai făcut tu cafea?, întreabă mama din dormitor.
Fata intră în bucătărie să ia un şervet cusut de mână cu maci mari şi roşii pe care-l are moştenire de la bunica. Vrea să acopere cu el faţa de melamină albă a mesei din balcon. Ţine ca decorul să arate familiar, să o facă pe mama ei să se simtă acasă.
- Da, am făcut. E de mirare?, răspunde peste umăr.
Sinceră să fiu, da. Acasă nu te dai jos din pat până nu-i simţi aroma, zice mama şi zâmbeşte în colţul gurii, fără să-şi mişte capul de pe pernă. Aroma proaspătă a cafelei ajunge acum până la ea şi-i face nările să freamăte.
Clara se întoarce în balcon cu o tavă de inox pe care a aşezat ibricul din care cafeaua abureşte aromat de sub caimacul gros, un pahar cu frişcă şi două ceşti roşii cu buline albe, fiecare pe farfuriuţa ei. Aşează uşor tava pe masă, atentă să nu verse cafeaua, apoi se îndreaptă de spate, îşi apucă buclele rebele cu amândouă mâinile, le răsuceşte şi le prinde cu un ac lung, la ceafă.
- Maamii, acasă eşti tu, mă simt copil şi mă răsfăţ. Aici te răsfăţ eu pe tine, nu te bucuri?, răspunde ea în timp ce adună caimacul cu o linguriţă îl împarte în cele două ceşti şi toarnă încet peste el lichidul aromat.
Cum pot să nu mă bucur când mă răsfaţă, în sfârşit, cineva şi pe mine. Dacă ştiam că de asta e nevoie, mă îmbolnăveam de mai multe ori, adaugă femeia cu o veselie forţată.
Hai, nu fii răutăcioasă! Ştii bine că altfel nu ai sta la mine. Vin să te ajut să te ridici?
Dacă vrei…
Aşează pe şezlongul mamei o pernă moale şi o pătură groasă şi se îndreaptă către dormitor. Pe drum culege o pereche de papuci pufoşi, brodaţi cu flori de cireş şi-i aşează, cuminţi, lângă pat.
- Hai, hopa sus, copilaş, o îndeamnă şăgalnic şi mama se prinde cu mâinile de gâtul ei şi se ridică cu greu în fund. Clara îi ia picioarele şi o ajută să le dea jos din pat. Îi aşează papucii să-i poată încălţa şi aşteaptă răbdătoare ca mama să-şi vâre picioarele în ei.
De câte ori te-am chemat să te muţi la mine şi n-ai vrut să vii? Tot timpul ai găsit scuze, totdeauna aveai ceva urgent de făcut acasă.
Mama se agaţă din nou de gâtul ei şi Clara icneşte uşor când o ajută să se ridice în picioare.
- Hai că ce-a fost greu a trecut, o încurajează în timp ce-o ţine strâns de cot, să poată înainta. Să-mi spui dacă vrei să ne oprim. Sunt câţiva paşi, nu-i departe.
Ei, ştii tu că-mi place mie să stau închisă între pereţi, măi mamă. Mie îmi place libertatea, aerul de acasă, să aud privighetoarea dimineaţa în grădină, nu bubuiturile oraşului.
Te-a deranjat zgomotul, nu? Se sparge strada, e o defecţiune la Apa Nova, s-a spart o conductă şi e inundaţie în dreptul boutiqului de la parter, la scara 1. O să se termine curând şi o să fie linişte. E o zonă liniştită, o să vezi, nici copii nu sunt prea mulţi să le auzi ţipetele. Un cartier de babe, cum zicea Mircea, mai zice în şoaptă, ca pentru sine şi-şi trece repede limba peste buze. Mama se face că nu aude ultima frază şi încearcă să se indrepte de spate. Fruntea îi transpiră de efort şi de durere. Locul operaţiei arde.
Ai grijă la prag, te rog. Ridică piciorul şi păşeste peste el, să nu te împiedici. Mama o ascultă cuminte, ridică întâi piciorul drept şi păşeşte uşor peste prag. Aduce cu greu piciorul stâng, se loveşte cu degetele de lemnul înalt, geme uşor şi se sprijină cu toată puterea de fiica ei.
Mă deranjează mai mult liniştea când tu eşti plecată. Îmi ţiuie urechile şi mă apasă pereţii. Când ai de gând să te măriţi?
Fata îi aşează cu grijă perna la spate, îi pune pătura pe genunchi şi împinge ceaşca aproape de ea.
- Mamă, iar începem? Trebuie neapărat să mă mărit ca să fii tu fericită?, o ceartă, cu indulgenţă. E obişnuită cu discuţiile matinale despre măritiş şi copii şi încearcă să ignore iritarea pe care o simte crescând în ea. Vrei frişcă?
Da, te rog. Pune-mi două linguriţe.
Tânăra se apleacă peste masă, pune două linguriţe de frişcă în cafeaua mamei şi amestecă repede cu linguriţa spuma dulce în lichidul amărui. Mama ridică ceaşca, suflă uşor în ea, soarbe o gură şi se lasă pe spate, satisfăcută.
- Ai aranjat frumos balconul. Ce mari s-au făcut leandri tăi! Le-ar sta perfect lângă scara de acasă.
Clara îşi aprinde o ţigară. Soarbe încet din cafea, apoi din ţigară şi priveşte în gol, peste balcon. În părul ei castaniu se joacă o rază de soare şi-i dă reflexe ruginii. Mama o priveşte cu drag şi continuă discuţia, deşi ştie că va ajunge s-o supere în final şi rezultatul va fi acelaşi ca de fiecare dată.
- Te măriţi ca să te aşezi la casa ta. Cât mai aştepţi? Ai o vârstă, eu nu mai sunt tânără, ai putea să-mi faci şi mie o bucurie şi să-mi aduci un nepot. Timpul trece, măi mamă, nu întinerim. Ce-ai să faci după 40 de ani când nu vei mai putea face copii?
Mamă, tu nu te-ai mai săturat de discuţia asta? Nu putem să ne bem pur şi simplu cafeaua, fără să ne împungem reciproc? Ce câştigi dacă mă enervezi în fiecare dimineaţă?, încearcă fata să pună capăt discuţiei.
Şi ce-ai să faci la bătrâneţe, când o să rămâi singură şi părăsită de toţi? Spune-mi şi mie, ce-ai să faci? Cine o să stea cu tine, cine o să-ţi facă un ceai când te îmbolnăveşti? Ia spune-mi.
Te-ai gândit că poate eu nu-mi doresc copii?, răspunse, nervoasă, Clara. Poate că vreau altceva de la viaţă, nu să stau să alăptez, să schimb scutece, să miros a lapte acru şi-a vomă de copil mic. Oamenii pot să viseze şi fără să se încadreze neapărat într-un tipar, mamă. În definitiv, tu ce vrei de fapt? Să mă vezi neapărat măritată, sau să mă ştii fericită?
Hai că asta-i bună, continuă cu încăpăţânare, mama. Vreau să te ştiu fericită, la casa ta, cu familia ta. Toţi verii tăi au copii, sunt împliniţi. Tu ai dat an după an şi nu te-ai ales cu nimic. Vezi că eu sunt cu un picior în groapă, nu vreau să te las singură.
Clara trage cu sete din ţigară şi tace. Suflă fumul ce se împrăştie în rotocoale albe peste flori, mai soarbe o gură de cafea, îşi ia ceaşca şi pleacă în bucătărie. Aşează ceaşca în chiuvetă, dă drumul la apă, se propteşte cu mâinile pe marginile blatului de marmură neagră şi-şi ţine respiraţia să-şi oprească un ţipăt. Răsuflă adânc şi-şi trece uşor cu degetele peste sânul drept, unde nodulul pe care l-a descoperit acum două luni, doare. De dimineaţă, la duş, îi descoperise un frate mai mic.
Amăgiri 