uneori sunt umbră,

mă lungește soarele pe alei,

pe clădiri, pe copaci

mă fac cît un bloc cu patru etaje pe înserat

privesc în casele oamenilor

și mă minunez.

un copil se-ncruntă la un caiet liniat

un bătrîn zace de moarte

și uite aici, la etajul trei,

tinerii ăștia se ceartă.

ea e frumoasă, el e beat.

Păcat.

alteori sunt abur,

mă ridic deasupra orașului

dimineața devreme

și-acopăr cu pătura toți ochii

oamenilor iar oamenii se tem de mine

ca de întuneric.

uneori sunt vid,

în jurul meu se-nvîrte piatra ca apa,

în cercuri concentrice

și-atunci, tot ce-a fost materie se sparge

în mii de culori și se pierde

ușor în neant.

alteori nu sunt.

azi nu-s.