Ajunge Leo la primărie, aruncă cheile Duster-ului ultimul răcnet pe birou, soarbe o gură din cafeaua proaspătă încălzită de Lenuța a treia oară, își sprijină fruntea în palmă și-și cheamă ultimul neuron rătăcit prin tenebrele goale ale creierului din dotare.
– Măi, neuronule, vine ziua comunei, trebuie să pregătesc ceva special, ceva memorabil pentru comună, ceva așa…. să ne arunce pe orbita celor mai tari comune din județ, dar ce zic eu din județ, din țară, mă, din Europa toată! Cu famfara am defilat și data trecută, cîntăreți din ăștia în vogă le-am tot adus, Dorobanțu n-a lipsit niciodată, Pe Irina dac-o aducă știu concetățenii toate melodiile, pe Benone nu-l mai vor că cică n-a mai scris niciun hit nou, Lăutarii vin sigur, trebuie altceva. Tu ce zici, ai vreo idee?
– N-am, șefu, răspunse trist bietul neuron. Întreab-o pe Lenuța că ea ia pulsul comunei în fiecare zi, că la ea se opresc toți cu cîte o cerere.
– Mă, știi că nu te țin degeaba! Ai idei mărețe uneori!, se lumină la față Leo și strigă o dată de răsunară pereții.
– Lenuțoooo! Hai la raport, că avem treabă.
Lenuța alergă speriată înăuntru cu mustața murdară de zeamă de pepene, că tocmai se înfrupta din masa de prînz. Doar ce venise Constandin cu marfă consfiscată de la nea Lae că și ăla, deși îl avertizaseră de 5 ori pînă acum, tot cu roaba la poartă vindea pepenii ca să nu plătească taxă de tîrg. Ai dracului evazioniști.
– Ce-i, domn primar, că doar nu dau turcii?
– Ba dau, Lenuțo, dau și tu te-ndopi! Treci aci și dă raportul. Ce mai cer oamenii în comuna noastră?
– Ce să ceară, domn primar… ia, Ilarie din deal vrea canalizare că cică de cîte ori plouă vine valul de pe coastă și-i ia cotețul găinilor de s-a săturat să tot cumpere la pui și să nu apuce să taie niciunul.
– Să-și pună pofta-n cui! Să-și mute cotețul, ce plm, tre să-l învăț io?
– Invățătorul Istrate vrea bani să repare acoperișul școlii că plouă în clasă și tavanul stă să cadă pe copii.
– I-auzi! Da locul meu nu-l vrea? Să vină el să conducă comuna atunci, să văd de unde scoate bani de acoperiș.
– Cică ați avea bani dacă nu le-ați mai plăti ajutor social tuturor bețivilor de la cîrciumă. Doar două luni, a făcut el un studiu.
– Auzi al dracu, a făcut studiu! Fă, ăia e băieții mei și dacă se ia de băieții mei se ia de mine! Iei îmi aduc, fă, babele la vot, nu Istrate. Istrate se duce observator de la opoziție și face pe polițaiul în sală. Lasă că-l pun eu la index.
– Nea Ilie a depus plîngere că i-a furat unul lucerna de pe coastă.
– Și ce, vrea să-i prind io hoțul? Să se ducă la poliție, ce vine la mine?
– Cică n-au primit banii pe subvenția la motorină pentru aratul din toamnă.
– Să aștepte, n-am timp de prostii din astea acu! Io mă dau de ceasul morții să pun comuna pe harta lumii și ei cer bani. Ce, io nu vreau bani? Și io vreau, Lenuțo, normal. Și vreau și acoperiș pe școală și bani de subvenții, și canalizare. Da de unde nu e nu iei nimica.
– Domn primar, da ce vreți să știți, întrebați-mă direct că-i mai ușor și poate vă ajut mai repede, aruncă Lenuța pastila cu gîndul la pepenele pe care-l bîzîiau muștele pe birou.
– Fă, vreau ceva memorabil, n-auzi! Ceva care să rămînă în istoria comunei, toată lumea să-și aducă de primarul Leonard și peste o sută de ani.
– Domn primar, dacă asta vreți, facem o placă memorială de marmură s-o prindem la intrare, s-o vadă toți proștii. Scriem pe ea numele dumneavoastră cu litere de aur, de-o șchioapă și anii cît ați stat primar, doar cînd ați venit prima dată, domn primar, lăsăm liber ca pe cruci, ați văzut cînd își fac oamenii gropile de vii, pune pietrarul doar data nașterii că nimeni nu știe cînd moare, așa și dumneavoastră, să vă dea Dumnezeu viață lungă aici, că primar c-a dumneavoastră n-a avut și n-o să aibă în veci comuna noastră.
– Fă Lenuțo, tu știi că nu iești proastă degeaba? Așa facem! Și pe deasupra mă facem cetățean de onoare al comunei, fă. Mai găsim vreo doi, îi facem și pe ei și să vezi ce ceremonie organizez, de-o să vuiască lumea. Hai să te pup, știam io că nu te-am angajat de pomană cu salariu de director, mai zise Leo cu lacrimi în ochiși se aruncă peste birou, o strînse în brațe și-o pupă cu țoc pe amîndoi obrajii de plecă Lenuța cu privirea pierdută și pașii împleticiți către ușă.
Amăgiri 