• Faceți-mi doamnă și mie loc, ce v-ați lățit așa, pe două scaune!

Femeia de pe scaun tace și-și lasă bărbia-n piept, obosită. Pieptul generos i se ridică ritmic, mîna stîngă se desprinde de pe spătarul scaunului din față și cade moale pe scaunul de alături și ea începe să sforăie ușurel, datorită poziției în care i-a căzut capul. E chiar curios cum a reușit să adoarmă cu toată gălăgia din jur.

• Ia uite la ea, după ce că e grasă, mai stă și lăbărțată. Noi stăm aici ca sardelele-n cutie și ea doarme ca belfera. Nu te supăra, cucoană, ai cumpărat bilet dublu? Ai plătit să ne vezi cum ne chinuim și cum curg apele pe noi pe focul ăsta? Domn șofer, dă-o domnle dracului de treabă, de ce faceți favoritisme în microbuz? După ce că-s locuri puține și dumneata iei călători peste măsură, mai  ții și locurile ocupate cu bașoldine bătrîne și nesimțite. Auzi, fă doamnă, dă-te mai încolo, să stau și eu, că nu mai pot. Sunt borțoasă, mi s-au umflat picioarele.

De pe scaun, nicio mișcare, ba nici sforăitul nu se mai aude, e doar o respirație mică, șuierătoare. Din îngrămădeala din spate, se ridică glasul unui tînăr cu cămașa lipită de burtă.

• Mai taci dracu, fă, Vasilico, de cînd ești tu borțoasă? Cine o fi prostul care să te fută și pe tine, că nu se apropie nici dracu de bună voie.
• Iete, de-azinoapte! Care e mă, urîtule treaba ta? Ce te bagi tu în vorbă cînd nu te întreabă nimeni? Bine că ești bun de gură, că de altceva, vai de tine. De cînd ți-a murit, ia spune, sau n-a mers niciodată cum trebuie?

Un rîs general umple aerul fierbinte din microbuzul supra-aglomerat.

• Domn șofer, dă domn-le drumu la aer, că murim aici, mă! Ce dracu faci acolo de ne ții ca-n saună.

Șoferul nu răspunde. Se uită pe fugă în oglinda retrovizoare să vadă cine vorbește, scoate cotul pe geam și-njură-n barbă.

• Deschide, fă, geamul, că aerul nu merge.
• Ia, sări și nea Ion, că și el e om. Nu vreau să deschid geamul, că mă trage curentul și mă dor măselele. Să dea drumul la aer.
• Nu merge aerul, strigă într-un tîrziu și șoferul de pe scaunul lui și ridică amîndouă mîinile de pe volan, într-un gest de neputință. Ori deschideți geamurile, ori coborîți la prima, că eu n-am chef de discuții în mijlocul de transport. Așteptați autobuzul următor.
• Iote la el, recalcitrantul! Stai, bre, cu mîinile pe volan, că ne răstorni dracu-n șanț, de ne adună ăștia cu fărașul.
• Lasă, fă, mori liniștită, că tocmai ce-i luai muierii un kil de lumînări, sunt pregătit, îți aprind una dacă mori.
• Aprinzi și tu pe dracu. Vezi că poate mori tu înaintea mea, că ești prea prost. Hai, fă, femeie, dă-te mai încolo, că mă enervez de tot. Ți-ajunge cît te-ai întins.

Cum femeia nu dă niciun semn, în continuare, tînăra o zgîlțîie un pic, să o trezească. Capul adormitei se mișcă ca o popică, prea greu pentru gîtul ca un arc întins și posesoarea lui se întinde într-o rînă, lăsînd la vedere o gură larg deschisă, în care se odihnește o limbă vineție. O bătrînă țipă.

• Vasilico, ce făcuși, fă? O omorîși!

Speriată, Vasilica își trage mîna și-o scutură, de parcă s-ar fi ars de hainele adormitei.

• Ba io nu, mamă Matildă! Nimic nu-i făcui, doar pusei mîna pe ea și uite, căzu așa, într-o rînă. Da respiră, uite, respiră!
• Respiră, da, a sărit cu gura și-un bărbos de alături, Respiră, dar se cam poticnește. O fi bolnavă. O cunoaște cineva?

Întrebarea adresată tuturor și nimănui se rostogolește peste scaune și oameni, se învîrte prin spatele microbuzului și se întoarce pînă la scaunul șoferului fără să primească niciun răspuns.

• Oprește dom sofer, ce dracu, moare femeia asta aici! Trage pe dreapta s-o dăm jos, cheamă salvarea! Vasilico, deschide dracu geamul ăla că nu mori! Fă-i aer, poate-și mai revine.

În fine, se prinde și șoferul că e musai să oprească și trage pe dreapta, după o curbă. Deschide ușile și lasă oamenii să coboare. În jur nici țipenie de om, cîmpie întinsă cît se vede cu ochii. Doar într-un dud uriaș la marginea șoselei, vreo zece ciori se ceartă ca la ușa cortului. Cum se văd liberi, oamenii se împrăștie ca potîrnichiile și-ntr-un final nu mai rămîne în microbuz decît femeia culcată-ntr-o rînă și domnul bărbos care chemase salvarea. Omul încearcă s-o întindă mai bine, să-i elibereze cît de cît căile respiratorii, dar e deja tîrziu și corpul inert pare mai greu ca plumbul. Buzele-i sunt deja vinete și limba i se umflase curios de mult în gură, ajunsese să-i umplă cu totul cavitatea bucală. În pumnul înțepenit strînge o hîrtie. Cu greu, omul reușește să-i desfacă degetele rigide și să-i smulgă hîrtia mototolită dintre ele. Cu un scris stîngaci, cineva mîzgălise pe ea cîteva cuvinte. ” Mă cheamă Julieta. În geantă am o cutie cu pastile de tensiune și-o lumînare. Să nu mă lăsați să mor ca un cîine, fără lumină”.

Beau.

De ce bei, Ilarie?- mă întreabă soacră-mea, ieri. Uite-așa de-al dracu beau, ca să vă mirați voi ca proștii. Beau din banii mei, nu din banii voștri. Din munca mea beau, din sudoarea frunții mele pline de funingine.

Ce vă holbați așa la mine, mă? Vă e silă de-un bețiv? Păi, de ce să vă fie? Stați cu mine la masă? Nu stați, că sunteți subțiri ai dracu, nu vă așezați voi în colțul ăsta, lîngă unul ca mine. Pentru voi sunt bun doar cînd aveți nevoie, cînd își face cioara cuib pe coș. Sunt bun să urc pe acoperiș, să vă scap de grijă, să nu luați foc. Sunt bun de sărbători, să puneți mîna pe umărul meu, să vă meargă bine, re-ați ai dracului de proști. Uite la mîinile astea! Uite, taică tu, că ești mai mic, vezi? A intrat fumu-n carne, de nu se mai curăță nici cu sodă caustică. O să mor și-o să duc cu mine toată funinginea. Doar ochii-n cap ce-i mai am albi, dar tare-mi e că și ăia o să se înnegrească curînd și-o să umblu pe stradă ca un strigoi, să sperii copiii și babele evlavioase. Atunci să vă văd cum fugiți ca potîrnichiile de mine. Aha, cînd aveți nevoie toți mă chemați, pe urmă vă e greu să-mi dați un scaun să-mi potolesc și eu tremurul din picioare cît timp dau peste cap deștul de țuică pe care mi-l turnați, cu milă, în pahar.

Beau, mă, de-al dracu beau și de viață amară. Pînă și muierea a plecat de-acasă unde-a văzut cu ochii, cică s-a săturat să tot spele după mine, de parcă e vina mea că mi-a intrat funinginea asta și-n suflet. S-a dus să șteargă babe la cur prin Italia, că acolo e mai curat, mai igienic.

Acu 6 luni s-a întors, că ea s-a săturat să se spetească afară, să ridice la babe și să spele după ele. Păi, n-ai zis tu, fă, că te-ai săturat să speli după mine, acum te-ai săturat și după babe?

Da, mă Ilarie, dac-am fost proastă și n-am știut că babele e grele și e rele ale dracului pe-acolo pe la ei. Habar n-ai tu, mă, cum arunca nebuna cu bastonul după mine și cum mă blestema pînă m-am săturat și-am scuipat-o între ochi. I-am zis și io atunci, ho fă, nebuna dracului, că plec! Am să mă duc uite, mă duc la omul meu bun, că el mă primește și mă ține-n puf, fă, nu ca voi. Iote că venii, Ilarie, că de-aia te-am luat și nu mai plec niciodată eu de la tine.

M-am bucurat, normal că m-am bucurat că s-a întors, e muierea mea. A adus cu ea  un geamantan de haine și niște pantofi care-o fac atît de înaltă, că tre să dau capul pe spate s-o văd bine cînd e încălțată cu ei. Mie mi-a adus doar un rest de apă pe fundul unei sticle cumpărate în aeroport. Ce să-i faci, toate e scumpe, Ilarie, abia am avut bani să mă întorc. Lasă, că nici nu-mi trebuie mie așa mult. Să fiu sănătos și să muncesc. Da ce să spui, m-a luat cu mîngîieri, cu vorbe bune, că i-am lipsit, că vrea să fac dragoste cu ea. Iete-a dracu, s-a simandicosit pe-acolo, nu-mi mai zice s-o fut, ea face dragoste. Vax! Am tufut-o, să mă țină minte, că și-așa eram stătut, dar am făcut pe necuratu, că a rămas grea de cum m-am dat jos după ea. Imediat a tulit-o pe ușă să vomite.

Aoleo, să vezi belea, Ilarie, că rămîsei grea.

Lasă, fă, că e bine! M-am bucurat, ca prostu, normal. Lasă că e bine, că oamenii trebuie să se înmulțească, că de-aia trăiesc pe gogoloiul ăsta. Tu șezi blîndă și ai grijă să-mi naști un copil sănătos, lasă că muncesc eu și trăim amîndoi. Bine-am zis, eram convins de spusele mele și, oricum, parcă-mi creștea ceva, așa, în piept, ca niște aripi mari. Mă făcusem mai ușor.

Acu vreo săptămînă au apucat-o durerile facerii. Să vezi necaz, că leapădă asta copilul, m-am gîndit.

Fă, păi acu te-ai gîndit tu să naști? Mai așteaptă, să facă măcar 7-8 luni și el, să mai crească. Ea, nimic. Au și au și nu mai pot!

Ce-ai, mă Ilarie, n-ai mai văzut copii născuți înainte de vreme? Cresc și ei ca ăialți, ce să facă. Cum să-l țin dacă mi s-a rupt apa?

Păi, și eu ce să fac, fă, acu? Ce să pot face eu, amărîtul, să nu mori?  

S-o chemi pe mămica, că știe ea ce să facă. Sună la salvare și mă duc la spital. Nu mai sta ca idiotu-n drum (altfel o zis, dar era și ea în durerile facerii, am iertat-o). Am chemat-o pe mă-sa, mă-sa a chemat salvarea și pe seară m-am ales cu un băiat. Să vezi minune, băiatul meu a venit pe lume de 4 kile, de-am îngenuncheat și i-am mulțumit lui Dumnezeu că n-a lăsat-o să-l ducă 9 luni, că creștea-n ea de nu-l mai scoteau afară, îmi omora ăsta muierea.

Alaltăieri m-am dus de l-am declarat. I-am pus numele Gheorghe, să-l cheme ca pe tata, fie-i țărîna ușoară, că toată viața m-a bătut la cap: însoară-te Ilarie, însoară-te și fă și tu un băiat, să-mi ducă numele mai departe. Iaca, am făcut-o și pe asta, a venit și băiatul, o să doarmă și taica liniștit acolo pe lumea ailaltă, pe unde-o fi. Am luat hîrtia și m-am dus să-mi scot muierea și copilul din spital, dar să vezi, mă taică, să vezi de ce beau eu fix din ziua aia. Mi-am luat și eu copilul în brațe să mă uit la el și era gata-gata să-l scap în cap, noroc c-a fost soacră-mea rapidă și l-a prins. Gheorghe-al meu e negru ca tăciunele, mă! Negru-negru, ca funinginea de-o scutur de pe coș.

Ce făcuși, fă, îți schimbară ăștia copilul și tu nici nu-ți dai seama! Al cui e urîtu ăsta? Du-te și du-l înapoi și ia-l dracu pe-al nostru. Muierea se uita ca proasta la mine, nu mișca un pas. Atunci a intervenit soacră-mea, că așa intervine hoașca exact cînd nu e treaba ei.

Bă Ilarie, mumă, tu ești cel mai prost bărbat din lume. Cum al cui e, mă, cum al cui e? Al tău e, al cui altul?

Bine, fa, păi așa negru? Io sunt alb, de unde-a ieșit ăsta ca curul ceaunului?

I-auzi un se găsi albu! Mă, prostule, nu te uiți și tu niciodată în oglindă, să vezi că te sperii singur?

Fa, mumă, io sunt negru de funingine, nu sunt negru de tot!

Ești pe dracu. Tu ai înghițit atîta funingine de te-ai înnegrit pe dinăuntru, mă. Ți s-a înnegrit sămînța, de unde era să iasă copilul alb?

Beau, fi-r-aș al dracu, beau că-s prost, beau pînă amorțesc și nu mai simt nimic, după aia iar o să beau și după ce mă trezesc mă las dracu de meserie. De trei zile beau întruna, dar nu îmbăt neam.

Și voi, ăștia, ce vă holbați așa la mine? N-ați mai văzut coșar?