Să nu dai drumul lacrimii
s-o soarbă soarele,
s-o usuce vînturile,
s-o rîdă oamenii.
Las-o să pice în golul din piept,
să se facă lac în inimă, să ai de ajuns
pentru marele înec.
Închide obloanele, îți spun,
nu lăsa deschisă fereastra ochilor,
îți vor ademeni sufletul să zboare
și-l vei privi neputincios
cum se zdrobește
și se împrăștie pe pietre.
Să nu ai încredere, oamenii
știu atît de bine să mintă
cu seninul ochilor,
cu zîmbetul,
cu inima!