Poveste de Crăciun


Într-un an am căutat bomboane de pom toată luna decembrie. În fiecare zi treceam pe la cofetărie şi întrebam, o dată pe săptămînă treceam pe la nea Marcel, pe la cooperativă şi-l descoseam. Nimic. Trebuie să vă spun că, dacă nu găseai ceva la nea Marcel, nu găseai niciunde în altă parte. El avea bomboane cu lapte, amandine acoperite cu cacao aşa cum îmi plăceau mie, dropsuri cu fructe, dropsuri cu mentă, halva, marmeladă, fidea, macaroane, grisine, biscuiţi populari şi biscuiţi fragezi, orez, făină, ulei, mălai, zahăr vanilat, esenţă de rom, foi de dafin, piper boabe, ţuică de prună, oţet, sare grunjoasă, şampon de urzică, şampon de ouă, săpun de faţă şi săpun cheia, de spălat, săpun de casă din grăsime de porc fiartă în sodă caustică acasă, de nevastă-sa, cuişoare, cuie mici de tîmplărie – din acelea în care se prindeau geamurile în cercevea, cuie de lemn, piroane de 12, caiele pentru potcoave, potcoave, cleşti, şurubelniţe, oale, crătiţi, tigăi, farfurii de porţelan, căni, pahare, bibelouri naive de lut ars, globuri de pom, beteală, becuri.
Intram, salutam frumos, că nea Marcel era rudă cu noi, o ţinea pe tanti Mimi, vara tatei şi aveau o fată de vîrsta mea care nu putea să meargă singură şi nici să vorbească prea bine, dar era frumoasă ca o cadră, semăna cu el, cu pielea albă ca laptele, păr negru de abanos, cîrlionţat şi ochi negri-negri ca păcatul. Tata spunea că s-a născut aşa că aveau un blestem în neam.
– Săru’mîna, nea Marcele!
– Sărut ochii, tată! Ce să-ţi dea nenea?
– Bomboane de pom.
– N-am anul ăsta, neică. Hai să-ţi dau din astea cu cacao, de-ţi plac ţie. Ascultă-l pe nenea şi ia acum, cît am, că o să le termin şi nu-mi mai aduc ăştia nimic pînă la anul. Nu ştiu dacă o să primesc bomboane de pom anul ăsta.
– Nu vreau de-alea, vreau de pom, mă bosumflam şi plecam dezamăgită către casă.
Mi se pusese pata deşi nu-mi plăceau bomboanele acelea din zahăr presat, tari ca piatra, un pic rîncede. Erau doar mari, învelite în staniol colorat, numai bune de încărcat un brad cam lipsit de podoabe. Urma să petrecem Crăciunul toţi trei în vale, la Maica și la Taicu și-mi doream să fie perfect. Mă mutasem deja de vreo săptămînă în vale, înotam în zăpada pînă la brîu pînă la şcoală cîte 3 km în fiecare dimineaţă şi înapoi alţi 3 în fiecare seară, nu ştiam fericire mai mare.
Ei, aşa a venit săptămîna de ajun şi-am rămas fără niciun fel de bomboane. Pînă şi bombonelele acelea mici şi colorate se vînduseră, nu mai era nimic pe niciunde. Nea Marcel nici n-a îndrăznit să-mi spună „ţi-am zis eu!”, atît de dezamăgită eram. Mai aveam o singură speranţă, să vină văru-meu cu bomboane la el, să fi reuşit dădica să ia de la Craiova. Văru-meu a venit fără şi ultima speranţă şi-a dat obştescul sfîrşit tristă şi neconsolată.
Băieţii nu se stresau de atîta lucru, îşi puneau ghetele, îşi îndesau căciula pe urechi, înfăşurau fularul la gît, luau sania şi-o zbugheau la Jiu, să se tragă pe gheaţă. Îngheţase apa bocnă pînă aproape de mijlocul Jiului şi se trăgeau pe ea ca la patinoar. Eu rămîneam să bîzîi pe lîngă maica.
– Fa, ce fată mare eşti tu, de bîzîi tot timpul după nişte bomboane? Bine-ţi stă?, mă lua la zor zilnic, cum se sătura de lamentările mele. De unde să-ţi iau io bomboane acu’, dacă tu n-ai fost în stare? Constatarea asta mă supăra şi mai tare şi mă puneam pe plîns de-a binelea. Pînă la urmă i s-a făcut milă de plînsul meu şi m-a îmbunat.
– Fetiţă, hai c-o rog pe Mariţa să vă facă ea nişte bomboane, dar pentru asta trebuie să-mi faci rost de un kil de zahăr că io n-am. Nu ştiu cum faci, de unde iei, dar promit să-ţi fac bomboane dacă vii cu zahărul.
Tiii, mi s-a înseninat cerul brusc. Gata, norii s-au măturat singuri şi soarele a prins a străluci în toată zăpada, de bucuria mea. Zahăr? Păi cum de unde? De la nea Marcel, nu avea el de toate? În mintea mea puţinică, nea Marcel era vrăjitorul care putea transforma şi-un kil de cuie într-un kil de zahăr pentru mine. Am dat fuga la cooperativă, cu pleata în vînt, că nici căciulă n-am avut răbdare să-mi pun.
– Nea Marcele, dă-mi şi mie un kil de zahăr să ne facă mama Mariţa bomboane!
– De unde, neică? E Crăciunul, toată lumea şi-a luat raţia.
Normal, zahărul era pe cartelă, aveam fiecare dreptul la cîte o jumătate de kilogram o dată pe lună. Pun-te Luci pe plîns, că altceva nu mai ai de făcut. Bietul nea Marcel, nu mai ştia ce să facă, îl vedeam cu coada ochiului cum îşi frămînta mîinile şi se uita din cînd în cînd cu jale la mine, cum şedeam pe scara de lemn şi plîngeam cu muci. Într-un tîrziu şi-a luat cheile să închidă şi să plece acasă, să-şi pregătească şi el cîrnaţii, dar o dată cu cheile a luat de sub tejghea şi un pachet învelit în hîrtie ordinară, maro. Mi l-a întins şi-a zis,
– Ia de aici, dar dacă te prind că spui cuiva că ţi-am dat, nu mai intri în cooperativă la mine, te-ai lins pe bot! Nici alor tăi să nu le spui, treaba ta de unde zici că ai făcut rost. Mi-am şters lacrimile cu degetul şi mucii cu mîneca, am zis „sărut mîna” şi-am fugit cît mă ţineau picioarele către casă. I-aş fi sărit de gît şi l-aş fi pupat, dar aşa ceva nu se făcea, era ruşine.
Am ajuns acasă pe nesimţite şi i-am întins pachetul bunicii.
– Fa, tu eşti nebună! De unde-ai furat ăsta?
– Nu l-am furat, maică, l-am luat! Hai să facem bomboane.
– Nu mai bine vă face maica cozonaci dacă tot l-ai adus? Vă e mai de folos.
– Nuuu, eu vreau bomboane de pom!
Nu şi nu şi iară nu, pînă la urmă a cedat biata maica şi-a mers să vorbească de bomboane. Mai avea de ales?
Mama Mariţa era o rudăriţă bătrînă, şedea pe ogaş, la casa cu fîntînă. Fîntîna era în răscruci, nu era a ei era a drumului, dar aşa-i spuneam noi.
Acolo şezuse înainte o fină de-a bunicilor mei căreia îi tot mureau copiii pe la 2-3 luni, vreo trei băieţi îngropase în cimitirul de peste drum, pînă o învăţase o babă să-i vîndă pe geam, să nu-i mai găsească moartea. Aşa a făcut de şi-a scăpat primul băiat, l-a vîndut pe geam unei muieri din sat şi l-a şi rebotezat cu numele ei. Gata, scăpase de blestem şi-a mai făcut după aia încă trei băieţi, parcă voia să se asigure că poate fenta moartea de mai multe ori, apoi se mutaseră din casa aia şi în locul lor venise mama Mariţa cu bărbatul ei, care era fierar. Pe el nu l-am cunoscut, a murit înainte de-a şti eu ce e pe lume, pe ea am prins-o, îi dădeam săru’mîna de cîte ori mă duceam cu treabă sau fără la fîntîna din răscruci. Recunosc, de multe ori mă duceam doar ca să mă joc cu nepotu-său, care era preferatul meu din toţi copiii din vecini.
Mama Mariţa ne-a primit la poartă, cu mînecile suflecate şi basmaua legată ţigăneşte, la spate, peste coada cu păr săin.
– Măriţă, tu ce faci, fa? Ai un pic de timp să le faci şi copiilor ăstora nişte bomboane să-şi pună alimănitului în pom, că mi-au mîncat urechile pînă acuşi, juraţii.
– Le fac, muică, le fac. Uite, pusăi şi io nişte mațe la fiert, da’ pînă fierb ele le-oi frămînta şi nişte bomboane. Lasă zahărul și adă niște oloi.
M-am întors după cratiţă şi după ulei. Maica n-a mai mers şi eu abia aşteptam, că voiam să rămîn să văd cum face mama Mariţa bomboane. Eram al naiba de curioasă, mai ales că ştiam că femeia făcuse alviţă, mere glazurate înfipte în băţ şi sugiuc la viaţa ei, se ducea şi le vindea în tîrg, sîmbăta şi de Sîntă Maria, la bîlci. Se bateau copiii pe ele.
Mama Marița a pus cratița mare pe foc, a uns-o cu puțin ulei și-a turnat tot zahărul. Eu, cocoțată în mijlocul patului înalt cu paiele proaspăt schimbate în saltea, eram ca prințesa pe șapte saltele puse pe un bob de mazăre. N-aveam stare deloc, noroc că în mica încăpere nu aveau loc decît patul, o masa, soba cu plită și-o fereastră cu mușcate pe care vedeam toată curtea vecinilor de vizavi. Bătrîna amesteca în zahărul din cratiță și bolborsea cuvinte doar de ea înțelese.
– Mai e mult, mama Mariță?, întrebam tot la un minut-două.
– Mai e, maică, mai e. De ce nu te duci tu afară să te joci cu băieții pînă atunci?, mă îndemna ea, răbdătoare.
– Nu mă duc, stau aici cu matale, să te ajut.
– Bine, dar șezi cuminte, să iasă bomboanele bune.
Aprobam și mă cumințeam fix două minute, apoi o luam de la capăt cu vreșuiala și întrebările. În scurt timp casa s-a umplut de aroma inconfundabilă de zahăr ars, mama Marița a tras cratița pe margine și-a amestecat pînă zahărul s-a topit iar în cratiță a rămas doar un lichid limpede, auriu în care a picurat din niște sticluțe vechi cu dop de lemn ceva arome și nu-s ce altceva. A luat repede-repede un cîrpător mare, l-a uns cu ulei, a răsturnat lichidul auriu și-a început să-l adune cu o lingură de lemn de pe margine către mijloc din ce în ce mai repede. La sfîrșit și-a uns palmele și l-a frămîntat ca pe aluatul de pîine. Pasta își schimba culoarea și parcă-mi părea rău, îmi plăcea așa, străvezie. L-a întins sul subțire și l-a tăiat pernuțe mici. Gata erau bomboanele iar eu eram uimită că asta a fost tot. Am vrut să iau una, dar bătrîna m-a oprit. Erau prea calde, încă.
M-am întors acasă cu cratița pe fundul căreia pocnea zahărul ars pe măsură ce se răcea și-n care-mi duceam comoara: 35 de bomboane calde, ca niște pernuțe delicate. Le-am învelit în staniol adunat de-a lungul anului de la ciocolată sau alte bomboane și le-am atîrnat în brad. După ce s-au întărit au fost chiar bune, sugeam și cîte o jumătare de oră pe una. Aveau un iz vag de ulei de floarea soarelui, dar erau dulci și, mai ales, erau ale mele. Pe ultimele s-a lipit hîrtia, începuseră să se topească, dar se topise și vacanța, așa că n-a apucat să ne pară rău.
N-am avut cadouri sub brad, nici nu știam pe vremea aia că alți copii ca noi primesc cadouri de la moș. Dar am avut bomboane de care n-a avut nimeni, afară zăpada era pînă la brîu, tălpicii săniilor erau lustruiți oglindă, Jiul era înghețat și, într-un fel, a fost cel mai bogat Crăciun, singurul pe care l-am petrecut împreună. Ne-am avut unii pe alții, doi bunici și trei copii.

9 gânduri despre „Poveste de Crăciun

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.