A fost o zi de marți ciudată și începuse chiar bine. Kara a fost cuminte, pisicuțele nu s-au mai certat, m-am trezit la timp să pot să scriu, am plecat la ora stabilită la birou și după 600 de metri totul s-a rupt și a rămas rupt toată ziua după ce pe banca pe lîngă care treceam s-a prăbușit o bătrînă cu mîna la piept.
Am crezut că a făcut infarct și m-am oprit să o întreb dacă-i e rău și dacă o pot ajuta cu ceva. Era îmbrăcată cam neadecvat cu timpul de afară, avea o bluză subțire murdară fix în zona de sub sîni, dovadă că mîinile au frămîntat mult locul cu pricina.Pe deasupra avea o geacă subțire, de toamnă, care nu se potrivea cu restul îmbrăcăminții- probabil a fetei sau nepoatei. Mi-a cerut 50 de bani, i-am dat un leu și treizeci de bani, tot mărunțișul din buzunare. A început să plîngă și n-am reușit s-o mai opresc. Mă privea cu niște ochi incredibil de frumoși, verzi-albaștri și lacrimile-i curgeau pe obrajii plini de riduri. Nu-mi puteam lua privirea de la ochii ei și mă întrebam (ah, de cîte ori nu m-am întrebat asta!) cum de se poate lăsa să decadă atît de mult o femeie frumoasă.
Nu era bătrînă ca toate bătrînele cu obraz zbîrcit pe care se citesc anii ca pe cercurile concentrice din trunchiul copacilor, era uzată.
Pe fața ei se citeau lacrimile neuscate prea mult timp și anii în care doar paharul i-a fost tovarăș fidel. În el și-a înecat de prea mult timp prea multul amar.
Mirosea, vag, a vin. Nu cred că-l băuse în dimineața asta, cred că era un iz rămas din ce băuse peste noapte, sau cu o zi înainte. Îmi e atît de cunoscut izul ăsta, că apropierea lui m-a frînt la propriu în dimineața asta.
Un fost soț de care divorțase cu peste 30 de ani în urmă o teroriza zi de zi de cînd îl adusese înapoi în casă, de milă. El bețiv notoriu, violent și puturos. Ea femeie frumoasă, cu un viitor promițător în față. Între ei o fată care-a urmat cu fidelitate tiparul de viață al părinților săi.
A renunțat la serviciu pentru că el era prea gelos. Și pentru că era mai simplu să stea să bea cu el banii pe care-i făceau, Dumnezeu știe cum, din cine știe ce expediente. Locuiau în casa moștenită de ea de la părinți, toate proprietățile pe care, vremelnic, le mai deținuseră, fuseseră vîndute ca banii să fie îndesați în sticle de alcool.
Scandalurile în casa lor se țineau lanț, dintotdeauna, ea fiind calul de bătaie al tuturor: al concubinului, al ginerelui, al fiicei prea stresate și prea neputincioase să iasă din cercul vicios creat în casa în care tot neamul lor de bețivi își duce veacul, al nepoților cu probleme grave de sănătate. Destine frînte de la jumătate.
Am stat o jumătate de oră să încerc s-o conving să sune la 112, să cheme poliția să-l dea afară pe agresor. Printre lacrimile care picau ca ploaia pe obraji se zărea cînd și cînd o rază de speranță la gîndul că ar putea trăi fără scandaluri.
Nici nu s-a gîndit vreodată că ar putea scăpa așa ușor de chinul bătăilor zilnice. Numai că sclipirea dura doar cîte o secundă, se întuneca aproape instantaneu, conștientă că lipsa lui ar fi dus la lipsa banilor pentru viciu. Un cerc vicios din care unul din ei va ieși în curînd cu picioarele înainte după o viață chinuită, nu trăită.
Cu cerul și pămîntul am rugat-o să cheme poliția să-l scoată din casă, în numele mamei mele ce încă mai varsă lacrimi din ochi la fel de senini și frumoși ca ai acestei femei. N-am reușit decît să-i dau un leu și treizeci de bani pe care i-a strîns tot timpul în pumn, de teamă să nu cumva să-i piardă. Poate lua de undeva o țigară pe ei.

O oră obișnuită într-o școală din România.
Din București, sectorul 4, mai exact. O oră de tehnologie la clasa a 7-a, să zicem. O profesoară cam plictisită, o clasă vioaie. La un moment dat o fată se ridică să ia ceva din spatele clasei, un băiat încearcă să-i dea o palmă peste fund, ea se întoarce și-l pălește ușor peste ceafă. Nu, nu l-a dat cu capul de bancă, deși poate că merita.
Un incident minor, ce-ar fi trecut neobservat dacă băatul nu s-ar fi simțit atît de ofensat că a scos briceagul la ea. În ora de tehnologie. V-ați fi așteptat la o reacție fermă din partea profesoarei, a școlii, a celor maturi și responsabili. Și eu, dar trăim vremuri în care reacțiile sunt un pic întîrziate, de parcă am pluti într-o mîzgă groasă care ne obligă să facem mișcări ample, fără finalitatea dorită. Sau poate că nu s-a dorit o anumită finalitate.
Cert e că băiatul nu prea a înțeles cu ce-a greșit, pe el l-a făcut bărbat faptul că a scos cuțitul și a amenințat niște fete în ora de tehnologie. S-a simțit mascul alfa invidiat de restul fraierilor cu coșuri din clasă. Bine, la un moment dat i s-a confiscat briceagul și asta l-a enervat foarte tare. Nu pentru că ar fi rămas fără arma albă cu care oricum nu avea ce căuta în școală, ci pentru ofensa care i s-a adus de către o fată care a îndrăznit să-l înfrunte și niște idioți de profesori care au îndrăznit să-i ia jucăria.
Aceeași școală, o altă zi, cam aceiași protagoniști.
De data asta băiatul – David să-l numim, împreună cu cîțiva complici face o farsă aceleiași fete. O fotografiază mîncînd și prelucrează poza astfel încît, în locul mîncării să pară că fata mușcă dintr-un organ sexual masculin. V-am zis că e vorba de clasa a 7-a? Nu v-am zis, însă, că fata are doar 12 ani. E un pic mai dezvoltată, dar e un copil cuminte, un copil care încă-l mai așteaptă pe Moș Crăciun.
Poza ajunge în scurt timp să circule prin telefoanele tuturor băieților din școală, mai ales la cei mari, cu nivelul de testosteron ridicat și uite așa, peste noapte, copila noastră cuminte ajunge vedeta rea care ridică nivelul anumitor organe fierbinți în școala din sectorul 4. Suficient ca să-i îndemne și pe alții să o hărțuiască, să o pleznească peste fund, să o pipăie pe țîțe, să o înghesuie prin colțuri de cîte ori o prind pe holurile școlii.
Fata nu spune nimic acasă, știe că unicul său părinte are alte supărări mai mari, de mamă care-și crește singură copiii. Dar suferă și asta se vede în comportamentul ei. Mama află toată tărășenia de la o altă fată. Primește și celebra poză, să se convingă. Revoltată- pe bună dreptate- merge la dirigintă. aceasta ridică neputincioasă din umeri. Ce să-i facă băiatului? I-a confiscat briceagul, ar trebui să fie suficient. De parcă în lumea asta ar fi existat un singur briceag pe care tocmai ei l-au confiscat, asta asigurîndu-i că golanul nu va mai avea ocazia niciodată să folosească o armă albă împotriva nimănui. Poate o să-i scadă nota la purtare, dacă mama depune plîngere scrisă, dar mai mult nu are ce face.
Mama nu se lasă, merge la directoarea școlii. Aici discuțiile capătă deja conturul unui dialog al surzilor. Directoarea, fostă învățătoare în școală, se arată mirată de pretențiile vehemente ale mamei. Adevărul e că mama era un pic cam isterică, nu-și dădea seama de importanța funcției celei cu care vorbește, dimpotrivă. ”Așa sunt copiii, doamnă, ce să le facem? Să nu-i mai provoace!”, încearcă s-o liniștească aruncînd o parte din vină pe copilă. ” ”Cum, femeie, copila mea e agresată sexual cînd trece pe holul școlii și tu-mi spui că tot ea-i provoacă? Cu ce?” Răspunsul directoarei o lasă mută ”Să nu mai treacă pe hol!” Uite ce soluție simplă, la care proasta nici măcar nu se gîndise! Păi, să-i pună fetei pe umeri aripile în fiecare dimineață, să zboare pe fereastră pînă în clasa de la etajul 1 și să iasă tot pe acolo cînd e nevoie, ca să nu mai riște agresiuni pe hol.
Incredibil, dar isterica asta de mamă se enervează mai tare și cere măsuri concrete împotriva agresorului. Îi arată directoarei poza cu bucluc și pe aceasta, normal, o apucă rîsul. I se pare o glumă reușită, foarte amuzantă, hahaha! ”Hai, doamnă, mai zîmbește și tu, că lucrurile nu sunt atît de negreu cum crezi, sunt copii, adolescenți, ce-ai vrea să facă?”
Bunicii fetei sunt revoltați pe mamă că nu e în stare să ia măsuri, așa că, cu prima ocazie, bunicul vine să vorbească el cu conducerea. Se lovește însă de aceeași atitudine insolentă ca un perete orb. Sunt invitați să stea de vorbă cu părinții băiatului, numai că mama deja luase legătura cu acesta, omul o ascultase, îi promisese că își va pedepsi odrasla, se scuză că nu el în educă așa, că are un anturaj prost care-l învață și-și exprimă speranța că nu se vor mai întîmpla incidente de acest fel.
Poate părea incredibil, dar mama nu se mulțumește cu speranța că nu se va mai întîmpla, vrea ca școala să ia măsuri concrete împotriva fenomenului, vrea să-și trimită copila la școală și să știe că e în siguranță în timpul petrecut în instituția de învățămînt. Depune plîngere scrisă.
În zilele următoare e chemată din nou la școală unde conducerea încearcă s-o facă să-și retragă plîngerea, că a venit mama băiatului și-a plîns și s-a rugat ca băiatul ei să nu fie exmatriculat, că îl crește singură și are greutăți.
Vi se pare cunoscut tiparul în care autoritățile care-ar trebui să aibă grijă ca regulile să fie respectate, iau de fiecare dată apărarea agresorului și-o pun la zid pe victimă?
Apar și alte fete care povestesc despre aceleași abuzuri la care sunt supuse de aceiași băieți, zilnic. Fata noastră de 12 ani nu este un caz izolat, cînd sunt ascultate, fetele capătă curaj și povestesc, dar curajul le părăsește repede cînd și profesori și părinți le îndeamnă să fie tolerante, că așa sunt băieții, nu o să facă un capăt de țară pentru o palmă pe care o primesc peste fund la 12-13 ani. Și-apoi e rușine să te expui așa, ca orice curvă proastă.
În colțul lui, băiatul agresor rînjește. Tot scandalul ăsta care nu se mai termină, îi dă aripi. Popularitatea lui crește, e mulțumit. De cînd a început totul el a devenit o mică vedetă, părinții o înjură printre dinți pe nebuna care face valuri, directoarea bîrfește copila cu alte mămici mai cuminți. Știe ea și cum e fata aia, nu a găsit-o pe scara către pod împreună cu una din fetele cu stigmat din școală? Ce căutau ele acolo, decît să se giugiulească cu băieții?
Timpul trece, școala nu ia nicio măsură. Poate o plîngere la poliție ar rezolva problema? Dar cum, că școala are deja doi polițiști care nu văd și nu aud nimic din ce se întîmplă între elevi. ”Sunt puși aici să ne apere pe noi”, zice directoarea. De cine să-i apere? Ei știu.
Adevărul e că acolo e o mică închisoare. Nimeni nu poate intra dacă nu-și lasă la poartă datele de pe buletin și nu semnează în registrul vizitatorilor. Păi ne jucăm cu siguranța?
Poate o plîngere la inspectoratul școlar ar rezolva ceva? Oare? Nu cumva situația e una la care nu doar cadrele didactice din școala noastră se arată blînde și tolerante?
Sunt copii, așa e între copii. Acum se ceartă, acum se împacă, nu e treaba noastră cu ce traume rămîn.
Apoi ne întrebăm de ce ei le împing pe viitoarele iubite să se sinucidă, sau le urmăresc, le lovesc și le hărțuiesc pînă le omoară. Ne întrebăm de ce suntem victime? Pentru că suntem învățate de mici să înghițim orice abuz, că așa sunt băieții. Cele care nu se aliniază sunt doar niște nebune ciudate care trebuie izolate și eventual omorîte cu pietre că și revolta asta e rea în bunul mers al unei societăți bolnave și defecte din naștere. The end, pe moment.
*
Cred că a fost una din poveștile cel mai greu de scris. Cînd mămica mi-a povestit prin ce trece m-a sufocat revolta. Am înjurat,m-am agitat, am scris și am șters de multe ori, că nu se înțelegeau din text decît înjurăturile și nervii întinși la maxim. Acum vă rog pe voi să vă puneți în locul mămicii care încearcă să-și ajute copila să-și păstreze inocența și încrederea în maturitatea gîndirii adulților. Dacă ați fi în locul ei, ce-ați face?