A fost o zi de marți ciudată și începuse chiar bine. Kara a fost cuminte, pisicuțele nu s-au mai certat, m-am trezit la timp să pot să scriu, am plecat la ora stabilită la birou și după 600 de metri totul s-a rupt și a rămas rupt toată ziua după ce pe banca pe lîngă care treceam s-a prăbușit o bătrînă cu mîna la piept.
Am crezut că a făcut infarct și m-am oprit să o întreb dacă-i e rău și dacă o pot ajuta cu ceva. Era îmbrăcată cam neadecvat cu timpul de afară, avea o bluză subțire murdară fix în zona de sub sîni, dovadă că mîinile au frămîntat mult locul cu pricina.Pe deasupra avea o geacă subțire, de toamnă, care nu se potrivea cu restul îmbrăcăminții- probabil a fetei sau nepoatei. Mi-a cerut 50 de bani, i-am dat un leu și treizeci de bani, tot mărunțișul din buzunare. A început să plîngă și n-am reușit s-o mai opresc. Mă privea cu niște ochi incredibil de frumoși, verzi-albaștri și lacrimile-i curgeau pe obrajii plini de riduri. Nu-mi puteam lua privirea de la ochii ei și mă întrebam (ah, de cîte ori nu m-am întrebat asta!) cum de se poate lăsa să decadă atît de mult o femeie frumoasă.
Nu era bătrînă ca toate bătrînele cu obraz zbîrcit pe care se citesc anii ca pe cercurile concentrice din trunchiul copacilor, era uzată.
Pe fața ei se citeau lacrimile neuscate prea mult timp și anii în care doar paharul i-a fost tovarăș fidel. În el și-a înecat de prea mult timp prea multul amar.
Mirosea, vag, a vin. Nu cred că-l băuse în dimineața asta, cred că era un iz rămas din ce băuse peste noapte, sau cu o zi înainte. Îmi e atît de cunoscut izul ăsta, că apropierea lui m-a frînt la propriu în dimineața asta.
Un fost soț de care divorțase cu peste 30 de ani în urmă o teroriza zi de zi de cînd îl adusese înapoi în casă, de milă. El bețiv notoriu, violent și puturos. Ea femeie frumoasă, cu un viitor promițător în față. Între ei o fată care-a urmat cu fidelitate tiparul de viață al părinților săi.
A renunțat la serviciu pentru că el era prea gelos. Și pentru că era mai simplu să stea să bea cu el banii pe care-i făceau, Dumnezeu știe cum, din cine știe ce expediente. Locuiau în casa moștenită de ea de la părinți, toate proprietățile pe care, vremelnic, le mai deținuseră, fuseseră vîndute ca banii să fie îndesați în sticle de alcool.
Scandalurile în casa lor se țineau lanț, dintotdeauna, ea fiind calul de bătaie al tuturor: al concubinului, al ginerelui, al fiicei prea stresate și prea neputincioase să iasă din cercul vicios creat în casa în care tot neamul lor de bețivi își duce veacul, al nepoților cu probleme grave de sănătate. Destine frînte de la jumătate.
Am stat o jumătate de oră să încerc s-o conving să sune la 112, să cheme poliția să-l dea afară pe agresor. Printre lacrimile care picau ca ploaia pe obraji se zărea cînd și cînd o rază de speranță la gîndul că ar putea trăi fără scandaluri.
Nici nu s-a gîndit vreodată că ar putea scăpa așa ușor de chinul bătăilor zilnice. Numai că sclipirea dura doar cîte o secundă, se întuneca aproape instantaneu, conștientă că lipsa lui ar fi dus la lipsa banilor pentru viciu. Un cerc vicios din care unul din ei va ieși în curînd cu picioarele înainte după o viață chinuită, nu trăită.
Cu cerul și pămîntul am rugat-o să cheme poliția să-l scoată din casă, în numele mamei mele ce încă mai varsă lacrimi din ochi la fel de senini și frumoși ca ai acestei femei. N-am reușit decît să-i dau un leu și treizeci de bani pe care i-a strîns tot timpul în pumn, de teamă să nu cumva să-i piardă. Poate lua de undeva o țigară pe ei.