La mulți ani, România!


Eu nu sunt mîndră că sunt româncă. Sunt fericită că m-am născut aici, în țara asta cu Dunăre, cu Jiu, cu munți și văi, cu bătrînii mei care-și botezau copiii cu botezul pămîntului. ”Din pămîntul ăsta ești, tot aici să putrezești.” Sunt fericită că mă trag din oameni cărora pămîntul ăsta le-a fost rană, și viață, și ideal.
Iubesc țara asta așa cum îmi iubesc mama. De fapt, cred că o iubesc chiar mai mult, dacă stau să mă gîndesc bine, cu mama n-aș putea sta zi de zi, pe ea n-aș putea s-o părăsesc. N-am fost, nu sunt în stare, e singura patrie pe care o cunosc singurul loc în care pot să spun că mă simt acasă, fie că sunt în vîrf de munte, sau pe nisipurile oltenilor mei.
Nu pot s-o hulesc și de ce aș face-o? Nu România ne alungă copiii de acasă, nu România ne ține săraci, nu România ne disprețuiește. Ea doar ne suportă delăsarea, nepricepere, aroganța, prostia.
Ea are cîmpii mănoase pe care noi le-am lăsat în paragină. Pentru pămînturile ei strămoșii noștri au murit cu arma în mînă, cînd știau să mînuiască doar coarnele plugului. Noi le disprețuim, nu se face ca oameni mîndri ca noi să umble cu pămînt pe sub unghii, ce pizda mă-sii. Noi suntem născuți domni. Agramați, inculți, dar domni. Și de zeci de ani dăm naștere altor generații de domni cu gaură-n piept și-n creier.
Ea a avut munți împăduriți. Noi i-am lăsat golaș că a fost mai ușor să punem la pămînt pădurile pe care ea le-a crescut în sute de ani, încă de pe cînd era Muntenia, Moldova, Transilvania, Banat, decît să construim ceva durabil ca să facem bani. Pe doi firfirei le-am dat și munții plîng golași acum că, bineînțeles, nouă ne pute cazmaua, cum să săpăm și să transpirăm să punem alții? Las că avem mai mult loc pentru pîrtii de schi.
Ea a umplut pădurile cu lupi, vulpi, porci mistreți, urși, capre negre. Noi îi împușcăm că nu mai avem loc, ne trebuie case în mijloc de munte cum am văzut că au ăia în filmele americane. Să avem aer curat să fugim de agitația orașelor în care trăim, să ne curățăm de mizeria banilor pe care-i facem. Cum să-și permită nenorocitul ăla de urs să vină în curțile noastre încăpătoare, la ușa vilelor noastre cochete? Era bîrlogul lui acolo? Nu ne interesează, să moară! Și chiar îi omorîm iar România plînge, dar tot ne suportă,
Ea avea munții plini de bogății nenumărate. Noi le-am furat, sau mai rău, le-am vîndut altor hoți pe niște comisioane grase încasate de niște demnitari. Ea tot ne suportă.
Noi votăm și-i punem în frunte păduchi mari, nesătui, păduchi cu neamuri multe, care-i sug și ultima picătură de vlagă. Și tot ne suportă, mă! Tot nu se dezice de noi, copiii ei mîndri că-s proști!
De ce n-aș iubi țara asta minunată care încă așteaptă o minune care să ne trezească, să ne facă să ne scuturăm de lene și autosuficiență și s-o scăpăm de paraziți?
Cum să nu-mi placă cînd ea e atît de bogată în tradiții și-n neamuri? Dacă cobori din sferele înalte ale mîndriei de-a fi dac verde și mergi la pas prin satele ei o să găsești turci, tătari, ruși lipoveni, sîrbi, bulgari, sași, secui, șvabi, olteni, moldoveni, bănățeni, ardeleni cărora pămîntul ăsta le e tot inimă care le bate în piept. Fiecare cu tradițiile, cu poveștile lor de viață pe care abia așteaptă să le împartă cu tine, să se bucure cu tine, să te facă să-i iubești. Oameni ca noi care aici s-au născut, aici trăiesc de-o viață pe locul unde au trăit și moșii și strămoșii lor, aici au îngropați părinți și frați, poate copii, aici se simt acasă și n-ar pleca din locul lor decît cu picioarele înainte.
Cum pot să nu iubesc țara asta cînd mi-a dat ocazia să cunosc în casa ei oameni atît de diferiți și atît de minunați? Cum aș putea s-o hulesc cînd sub glia ei îmi dorm străbunii, bunicii, unchii, iubirile și doar aici îmi e acasă?
Voi puteți? N-aveți decît. Eu nu pot decît s-o iubesc. Îmi curge prin vene.
Nu o să spun azi ”la mulți ani, români”, că nu e doar ziua românilor. O să spun ”La mulți ani, România, să ne trăiești multe veacuri de acum înainte, cu toți oamenii tăi frumoși!”

6 gânduri despre „La mulți ani, România!

  1. Toate articolele referitoare la ziua nationala a Romaniei sunt triste, ai observat asta ? Toti spunem – intr-un fel sau altul- ca ne iubim tara, dar…. Apare acel „dar….”
    Sa ne dea Dumnezeu minte si putere in asa fel incat generatiile de dupa noi sa scrie doar „Imi iubesc tara”. Si sa puna punct dupa asta. Sau semnul exclamarii 🙂

    Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.