La vie est belle


A trecut întîi pe la ușă și-a încuiat atent de două ori, apoi și-a lipit urechea de lemnul surd, să se asigure că nimeni nu se apropie. A lăsat prosopul să-i cadă preș la picioare și s-a reflectat în apa clară a oglinzii,  goală ca-n burta mamei. S-a întors spre stînga, și-a ridicat coama bogată și și-a privit coapsele lungi ce se prelungeau firesc către spatele arcuit. S-a întors spre dreapta și-a dat drumul părului bogat cu reflexe aurii să o acopere pînă la linia fină ce delimita fesele, a oftat scurt și și-a mîngîiat cu o mișcare prelungă pîntecele plat și sînii plini, cu sfîrcuri tari muiate în cafea cu lapte. I-a simțit cum tresar sub degete, și-a înălțat fruntea îngustă străbătută de două riduri adînci, s-a privit o clipă în ochii mici, căprui, care au strălucit și-a zîmbit. Era la fel de frumoasă ca ieri, putea să-și tragă rochia și să plece liniștită la școală. A întins mîna stîngă și-a luat de pe spătarul scaunului sutienul cu cupe C, l-a potrivit peste sfîrcuri, și-a așezat frumos bretelele pe umeri și l-a încuiat cu o mișcare iscusită a mîinilor moi răsucite la spate. S-a mai privit o data admirativ. Oglinda i-a zîmbit cu dinți mărunți ușor gălbui. De-ar fi avut sentimente omenești, apa ei s-ar fi umflat de mîndrie și pojghița de gheață a geamului ar fi pocnit. Noroc că nu avea, altfel ar fi crăpat și-ar fi fost aruncată, toată lumea știe că o oglindă crăpată aduce mare ghinion în casă.

Restul hainelor s-au așezat cuminți pe pielea albă, fără ca fata să le ma dea o prea mare importanță. Clipa de magie zburase. Și-a împletit cu mîini pricepute două cozi groase, le-a legat bine cu două funde albe și le-a lăsat să spînzure ca două sfori cuminți pe spate. Și-a trecut palmele mici peste țeasta rotunda ca o nucă de cocos abia culeasă și și-a prins cordeluța peste părul îmblînzit. Fruntea a rămas îngustă deasupra sprîncenelor arcuite și-a nasului drept plin de pistrui, la umbra căruia se înfoia un puf argintat sub care buza se țuguia ostentativ. A turnat în palme un strop de loțiune cu lăptișor de matcă și și-a întins-o cu mișcări repezi peste obrajii delicați. Și-a mai descheiat un nasture, să lase privirii drumul liber ca o promisiune pînă la baza sînilor, și-a rulat dresul de 20 de deni de-a lungul pulpelor zvelte, a pulverizat o umbră de parfum pe gît, și-a așezat cordonul în talie și s-a declarant mulțumită. Ziua putea să înceapă, oglinda putea închide ochii. După ce-o să iasă din casă o vor privi cu admirație ochii tuturor băieților ieșiți în cale.
A tras apoi scaunul și s-a așezat preocupată la biroul negru pe care aștepta cuminte o coală roz, imaculată. Lîngă ea odihnea stiloul Pelikan, cu peniță de aur și cerneală albastră. O carte de poezii ședea răstignită la pagina 52 în dreapta, exact la poezia ”Adio” a lui Eminescu. A desfăcut capacul stiloului și-a caligrafiat data în dreapta, sus. Noiembrie, 8, 1998. Fix două săptămîni din ziua în care a acceptat să fie cu D. Venise timpul să se termine așa cum începuse, alt băiat își aștepta rîndul la iubirea ei. Sub dată a caligrafiat frumos prima literă a strofei alese drept motto. D. Exact, inițiala lui. ”De-acuma nu te-oi mai vedea/rămîi, rămîi cu bine!/Mă voi feri în calea mea/De tine.”

A așternut în grabă și două rînduri proprii, seci ca o nucă mîncată de viermi. ”Dragă D., asta e ultima data cînd îți scriu. Nu mă mai căuta, că nu-ți mai răspund, s-a terminat. Viața merge înainte și noi nu mai putem fi împreună. Timpul e prea scurt să-l prăpădesc pe tine. M.”  A păstrat aceeași caligrafie îngrijită pentru care era renumită în întreaga școală. A ridicat coala, a privit-o cu ochi critic, a suflat puțin să se usuce cerneala, apoi a șters cu grijă capetele liniei fine trasate cu creionul înainte. Mulțumită de rezultat a cules cu degetele boante plicul cu fluturași roz de alături, a vîrît în el scrisoarea împăturită, a pulverizat pe ea același parfum de lăcrimioare cu care-și aromase gîtul și-a pus deasupra o sărutare umedă. A scos apoi din sertar un carnețel îmbrăcat în piele neagră pe care a notat pe prima pagină goală ”8.11.1998- au trecut două săptămîni cu D. Azi i-am scris ultima scrisoare. S-a încheiat capitolul XV. Deseară începe capitolul XVI. Va fi cea mai frumoasă poveste de dragoste, presimt. Pe R. îl iubesc.”

Gata, a răsuflat ușurată. Deseară putea să vină acasă cu R de mînă, fără nicio remușcare. A chicotit scurt cînd și-a adus aminte cum s-a dus la el și i-a spus că ea nu știe un băiat care să merite mai mult iubirea ei. O să-i povestească Adinei ce delicat s-a roșit în obraji cînd i-a cerut prietenia, doar cît să-i strălucească ochii și pistruii și cum a transpirat el roșu ca racul pînă în creștetul capului cu păr blond, pieptănat ștrengărește după ultima modă. Trebuie să-i spună cum a simțit că se topește sub privirea intens albastră, cum s-a aplecat el și i-a luat mîna, cum palma ei mica s-a pierdut în palma lui mare cu unghii atent îngrijite, cum i-a sărutat degetele la plecare, cu buze fierbinți, pline de promisiuni. O să moară de invidie toate bocciile care-i făceau ochi dulci pînă acum. Pentru ele o să-și scoată ghearele ascuțite, R. va fi al ei și doar al ei! Vai de cea care-și va mai ridica privirea spre cerul din ochii lui. Și-a aruncat în servietă plicul și, în timp ce fredona ușor ultimul șlagăr la modă, a pitit în fundul sertarului jurnalul cu coperți negre,  a tras ușa după ea și-a plecat în pas vioi către școală.

În acest timp, la cîteva străzi distanță, R., proaspăt ieșit de la duș cu un prosop minuscul înfășurat neglijent în jurul taliei, fluiera același șlagăr la modă în timp ce-și trecea pieptănul prin pleata blondă, atent să așeze perfect bucla ce le înnebunea pe fete. A mai exersat odată privirea de foc albastru sub care se topeau toate și curgeau ca înghețata lăsată în soare, și-a admirat pieptul încordat în oglinda aburită și a pulverizat fixativ pe bucla perfectă. A aruncat prosopul într-un colt, și-a vîrît picioarele în pantaloni și urechile prin tricou, a mai făcut o piruetă și, mulțumit de sine, a dat să iasă din casă, nu înainte să pulverizeze din belșug cu apă de toaletă pe gît și pe piept. Hugo Boss pentru bossul fetelor. Deseară o să pipăie cele mai mișto țîțe din toată școala, țîțele blondei care s-a îndrăgostit de el ca o gîscă proastă. Cine știe, poate are noroc și și-o pune în curînd, tipa are o reputație de cur de fier în școală. Hmm… sau țîțe de fier? Nu contează, important e că are ocazia să mai treacă încă una pe listă. Din toate fetele care-i plăcuseră în școala asta, doar Adina, slăbănoaga aia cu ochii ca marea îi rezista, încă. Nu mult, cu siguranță, ăsta era primul pas spre cucerirea ei, dacă stătea bine să se gîndească. Cum astea două sunt prietene, e un bun prilej să-i intre pe sub piele. Nu numai că o să aibă parte de acțiune, dar o să și împuște doi iepuri dintr-o lovitură.

Fix în fața blocului a dat nas în nas cu D. de la a X-a C.

  • Salut, coae! Pe cine ardem azi?, l-a salutat rîzînd, i-a strîns mîna bărbătește și au plecat umăr lîngă umăr către școală. La vie est belle, cum ar fi zis profesoara lor de franceză. O bunăciune…

 

2 gânduri despre „La vie est belle

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.