Mi-e frig și mâinile, ah mâinile-mi
sunt sloiuri de dorul pielii tale.
Ia un chibrit şi-aprinde focul,
am să trag o pernă pe covor
să mă așez în fața lui,
am să-mi adun genunchii
și-am să-l descant cât flacăra
va mușca lacom din lemn.
Aşteaptă-mă cu toţi copacii goi
şi scrie povestea noastră tăcută,
voi aștepta cuminte să o termini
și, când soarele o să apună
iar jarul se va domoli,
am s-o descifrez de pe pielea ta,
cu degetele treze
și ochii larg deschiși.
Frumos ai scris! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc frumos! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
asa se scrie poezia, mulțumesc de cina luminii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu vă mulțumesc din suflet, părinte! 🙂 Mare bucurie ați făcut sufletului meu poposind aici.
ApreciazăApreciază