Nori negri se-adună la marginea lumii
şi varsă lacrimi grele peste noi,
un frig de moarte se strecoară parşiv
şi îngheaţă în vene clocotul roşu
al sângelui.
Ia-mă în braţe şi-adăposteşte-mă la piept
cât să-ţi aud inima cum cântă,
strânge-mă tare,
cât să-ţi pot prinde rădăcini sub piele,
sângele tău să-mi curgă
fierbinte prin vene
inima mea să te învăluie
ca un cer albastru de vară.
Mai e doar un timp
şi ne vor troieni zăpezi
pe lângă flăcări fără fum,
iarna noastră e atât de aproape
şi totuşi, la fel de departe,
îngheţul morţii n-o să ne cuprindă
ea va căuta totdeauna doi,
când noi vom fi fost demult
unul singur.