Strada mea nu e cea pe care stau, e strada pe care-mi place să vin acasă. Strada sufletului meu. Au înflorit teii şi e atâta parfum că-ţi lăcrimează ochii. Şi mâna maicii domnului e în floare, dar acum spectacolul e al teiului.
I-am imortalizat, să rămână.
Lângă mine, în mijlocul străzii, doi tineri dansează quickstep.
La câteva case distanţă e o poartă ce rămâne mai tot timpul deschisă către o grădină plină de hortensii şi crini. Mă apropii uşor şi-o închid în fiecare seară. Pe uşa de la intrare un afiş în chiloţel avertizează locatarii „ÎNCHIDE-MĂ!”.
Un pisoi cu ochi albaştri şi coadă stufoasă cerşeşte atenţie. I se alătură repede doi fârtaţi. După ei vine stăpâna şi-şi cere scuze pentru obraznici. Trec pe sub felinare, printre maşinile rare, pe lângă case pe jumătate adormite şi-mi legumesc paşii, să mă întârzie puţin în rai.
Strada mea e un alt timp într-o altă lume, în mijlocul Bucureştiului.
Amăgiri 
Genială fraza de început.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur să aflu, că în cea mai poluată capitală europeană, există un asemenea loc înmiresmat.
ApreciazăApreciază
Sunt chiar mai multe, Călin. Totul e să le vezi, să le baţi la pas şi să te bucuri de ele. Sunt oaze de o frumuseţe incredibilă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos articol, felicitări . Spre bucuria mea „strada mea” este chiar strada pe care stau. Plină, în această perioadă, de tei infloriti ce-ți alintă simțurile cu mireasma lor, ce ma țin seara până târziu în balcon pentru a ma bucura de natura, natura dintr-un oraș de provincie, natura pentru care am renunțat la Bucureștiul cel aglomerat și „plin de oportunități”. A te bucura de asemenea lucruri simple după o zi solicitanta îți incarca bateriile mai ceva ca o ceașcă de cafea.
ApreciazăApreciază
Da, aşa este. Şi, sinceră să fiu, aş renunţa şi mâine la Bucureşti în favoarea unui oraş de provincie, sau a unui sătuc pierdut printre dealuri. Nu-i timpul pierdut, lucrez la asta. 🙂
ApreciazăApreciază