Slăbiciunea -5


  • Tăticule! Ce faci, bre? Hai de scoate colo un ibric de ţuică să fierbem, să bem şi noi, că-mi e sete şi frig de pe drum!
    În bătătura, prin ceaţa ce se tot aşeza valuri-valuri, doar tăcerea i-a răspuns. În grajd calul fornăia pe nas, în cocină porcii se înghionteau unul pe altul încercând fiecare să intre la mijlocul grămezii să se încălzească, curcile îl priveau când cu un ochi când cu celălalt, curcanii se înfoiaseră şi gâfâiau ţanţoşi, încercând să-l impresioneze. Lupu dădea din coadă şi sărea bucuros în lanţ, dar nicio mişcare de om nu se simţea.
  • Bă, tăticule, bă! Pe unde eşti de nu răspunzi?
    Tot strigând a intrat în curtea animalelor. A aprins becul în grajd şi l-au întâmpinat doar vaca mugind, la poarta din vale uliţa era pustie iar oilem în ţarc, rumegau liniştite, cu capul în jos. Doar undeva, aproape de iesle, berbecul împingea cu coarnele în ceva întins pe jos. De curiozitate, Dorel a deschis poarta şi s-a apropiat cu sfială de berbec.
  • Stelicăă! Fa, Stelă! Mămiicăă! Ieşiţi afară.
  • Ce-ai, Dorele, eşti nebun? Ce strigi în halul ăsta, să te audă satul?
    _ Hai afară, că tăticu e mort în bătătură.
  • Îuuuu! Ce zici tu acolo, Dorele? Ce zici?
  • N-auzi , fă, eşti surdă? Hai dracu’ncoa, că tac-tu e ţapăn. Hai să-l luăm de-aci că îl face praf berbecul ăsta.
    _ Vai de viaţa mea, la ce venii io acas? La ce nu ajunsăi mai devreme, să-l fi scăpat pe taica? Muuuumăăăă, tu stai liniştită în casă şi taicuţul e mort pe bătătură. Săriiţi, lume, că muri taica!
    Măria s-a clătinat de parcă ar  fi lovit-o cineva cu leuca în cap. Pământul a părut că se învârteşte mai repede şi preţ de o secundă cerul s-a întunecat cu totul iar ea s-a prăbuşit tremurând lângă pat. Fetele, speriate au ţipat. Cu lumânarea în mână, Sanda a aleargat în casă la timp s-o vadă pe mă-sa prăbuşindu-se pe podea, poarta de la drum s-a deschis şi vecinele au dat năvală  cu broboada pusă peste gură,  Vasile de peste drum a intrat în curte cu furca în mână.
  • Ce faci, mămicăăă? Te găsi leşinatul acu’?  Şi voi ce-aveţi de ţipaţi aşa? Potoliţi-vă şi stropiţi-o cu nişte apă rece. Turnaţi pe ea până-şi revine şi urcaţi-o în pat.
    Afară, oamenii s-au mobilizat cum au ştiut mai bine. O babă a adus o oală pe care a umplut-o cu nisip şi a aprins o lumânare la colţul casei,  Dorel cu încă doi vecini au ridicat corpul ţeapăn şi l-au adus în casă, de sub coastă, de la izvor, au urcat în grabă alţi săteni. În curtea plină oamenii comentau cu glas scăzut teribila întâmplare şi muierile jeleau, speriate de moartea care se abătuse pe la ei tocmai acum când toată lumea era ocupată cu pregătirile pentru Crăciun. În casă, întins pe pat, Mărin privea, uimit, în tavan, cu ochii larg deschişi.
    Revenită în simţiri, Măria se jelea cu glas stins, lângă pat.
  • Mă, Mărine, omul meu, cum plecaşi, mă, fără să-mi spui un cuvânt? Aşa mă iubişi tu pe mine, Mărine, de te gândişi să mă laşi singură pe lume? Pentru ce să mai trăiesc io? Cui mă laşi, Mărine, cui mă laşi, tu, omul meu bun? Doamne, de ce nu mă luaşi pe mine, că tot mă-ncerci de-atâta timp?
    La uşă, femeile plângeau de mila ei şi-a nepoatelor care i se agăţaseră de poale. La căpătâiul lui Mărin a apărut o lumânare mare, de mort. Aşezată pe marginea patului, o bătrână se chinuia să-i acopere ochii cu două monede. Pleoapele nu voiau deloc să stea închise şi monedele zburau de pe ochii deschişi. Încăpăţânată, baba insista iar şi iar. Mortul înţepenise cu picioarele crăcănate, cu un genunchi adus către piept şi degetele chircite în dreptul inimii iar oamenii se certau încercând să găsească soluţia cea mai bună de a-l îndrepta ca să aibă loc în sicriu şi să poată fi înmormântat creştineşte.
  • Fă, o chemă cineva pe Măriţa să-l tămâie?
  • Pe popa îl chemarăţi?
  • Trimite mă, Dorele, muică, un copil să-i bată clopotul la biserică!
    Toţi aveau câte un sfat de dat, câte o sugestie de făcut. În timpul ăsta fetele stăteau îmbrăţişate într-un colţ, înspăimântate, Măria urla pe bătătură şi-şi smulgea părul din cap,  Mărin, plin de balegă şi noroi, zăcea pe pat, baba de la capul lui, căpoasă, se chinuia să-l facă să ţină ochii închişi. În toată nebunia asta, Stela s-a scuturat o dată şi a început să strige.
  • Fă babelor, voi toate  sunteţi nebune? Ce-aveţi cu tăticu de-l chinuiţi în halul ăsta! Să-i facă cineva baie.
  • Da’ cine, muică?
  • Voi, cum cine? Că doar n-aţi vrea să-l spăl io! Hait, care ştiţi c-aţi mai spălat morţi, spuneţi ce vă trebuie, că vă aduc. Pe urmă vă aduc hainele să-l îmbrăcaţi şi să-l mutăm pe masă până vine Dorel cu coşciugul.
  • Da de unde vine Dorel cu coşciugul? Nu-l faceţi şi voi ca toată lumea în vale, la Stan al popii?
  • De la oraş, cum de unde!?  Io-i iau lu taica tron de-al bun, nu placaj de la Stan al popii.
    Într-un final, în crucea nopţii, Mărin stătea întins pe masă în camera bună, îmbrăcat în costumul lui de zile mari, cu cojocul de oaie pe umeri şi căciula astrahan pe cap, cu mâinile pe piept şi ochii, în sfârşit, închişi. Pe sub bărbie avea trecută o batistă care era legată cu nod în creştetul capului şi pe ochi stăteau acum cuminţi monezile de 5 lei. Două şiruri de scaune, puse de-a stânga şi de-a dreapta, îşi aşteptau păzitorii. O singură babă ştirbă moţăia uşor pe un scaun.
    La bucătărie muierile se călcau în picioare să păzească ibricul de ţuică fiartă care nu se golea şi se umplea pe măsură ce obrajii lor se roşeau.
    Niciuneia nu-i venea să se ducă să privegheze în casa rece ca gheaţa. Stela cocea gogoşi să aibă pentru cei ce vor veni la priveghi, Dorel renunţase cu regret la ţuica fiartă, se urcase în maşină şi făcuse drumul înapoi, la oraş, după coşciug iar Măria şedea pierdută pe un scaun, cu coatele sprijinite de un colţ de masă şi ofta adânc din când în când.
  • Muumăă, ieşi, fă, afar’ de-aci şi du-te de scoate ce trebuie pentru mâine, că acu’ se face ziuă!
    Cum mă-sa părea că nu aude nimic, Stela a lăsat gogoşile, a luat-o de mână şi-a împins-o către uşă.
  • Adormişi, fi-ţ-ar somnu’al dracu să-ţi fie, i-a aruncat, printre dinţi.
    Bătrâna, smulsă brusc din starea de prostaţie în care căzuse, s-a împiedicat şi s-a prăbuşit în braţele soră-sii care şedea liniştită lângă uşă.
  • Fă, Stelică, tu eşti nebună? Ce-ai cu ea, ce-ţi făcu?
  • Ia mai taci, mamă Ioană, că din cauza ei muri taica. De ani întregi nu ştie decât să se vaite: au, mă doare capul, au mă dor picioarele, au mă doare curu. Acu’ nu te mai doare, mumă, nimic? Na, că rămâseşi singură, eşti fericită?
  • Îîuu, Săndică, mumă, nu te credeam aşa. E mă-ta, fă, te-a făcut şi te-a crescut, dă-te dracu. Te-a făcut huidumă, n-a dormit nopţile să-ţi facă ţie zestre şi să te ţină la şcoală, ţi-a crescut fetele, nenorocito şi tu ce faci? Nu-ţi e, fă, frică de Dumnezeu, să vorbeşti aşa, cu păcat?
  • Să se ducă să pună mâna să pregătească toate cele iar tu, mamă Ioană, să taci, că habar n-ai. Mai bine murea ea.
  • Ptiu, să-ţi fie de cap, nebuno. N-am crezut că eşti aşa, fără suflet în tine.  Cu ce ţi-au greşit ţie, fă,  oamenii ăştia, de le spurci până şi moartea? Io nu ştiu cu cine-ai semăna tu, da-n neamul nostru nu te-arunci deloc. Hai Mărie să scoatem din ladă ştergarele şi să le punem lumânări. Las-o pe nebuna asta că i-au plecat minţile cu sorcova.
    Bucătăria s-a golit brusc de babe, care, cu capul plecat, au ieşit tăcute şi s-au postat în camera rece, lângă mort.

2 gânduri despre „Slăbiciunea -5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.