Slăbiciunea-6 -Priveghiul


  • Brrr, da frig al dracu e aici. Nu putură, fă, să bage şi ele ceva în priză, să facă un pic de căldură pentru lume? Cine dracu stă să-ngheţe aici o noapte întreagă dacă se zgârcesc aşa?, s-a scuturat, nemulţumită, Ioana lu Pătru.
  • Taci, fa Ioană. Taci că mă duc şi aduc ibricul de ţuică fiartă, să vezi ce te-ncălzeşti acu! Pân’ la ziuă tragem şi-o horă, că şi-aşa-i plăcea lu Mărin să joace. Tot timpul era cu hora înainte şi ce mândru era cu mâna pe sus, cu cojocelul în umeri, căciula pe-o sprânceană şi spatele drept. Al dracu’, Mărine, că toate muierile oftau după tine şi-şi bestemau norocul.
  • Hai Matildă, du-te mai repede, lasă vorba, că-ngheţai de tot. Zico, ce faci, fă, mai trăieşti? Mă miram io unde te pierdui şi tu profitaşi de ocazie să rămâi singură cu Mărin. A dracu chelea pe tine, toată viaţa ai alergat după el.
    Zica, baba care moţăia singură lângă mort, s-a trezit şi-a răspuns nervoasă.
  • Uite cine vorbeşte. Ai, fă, da tu care legai basmaua la spate, luai sapa pe spinare şi plecai fuga la grădină de câte ori îl vedeai că trece noaptea la udat? Te crezi deşteaptă, ai? Credeai că lumea nu-şi dă seama ce vrei tu?
  • Şi ce, fă? V-am luat faţa? Dacă trecea omul pe drum şi se uita peste gard să mă cheme, să zic nu? Fluiera şi-mi făcea cu ochiul, uite-aşa-mi făcea inima, s-a pocnit Ioana de câteva ori cu pumnul în piept.
  • Ioană, tu eşti nebună. Ce vrei să spui acu’, că Mărin s-a dat la tine şi tu n-ai zis nu?
  • Fă, dacă ar fi zis hai, n-aş fi zis nu în veci. Câât am aşteptat io să mă cheme. Da m-aş fi dus, să ştiţi, cu toată inima m-aş fi dus.
  • Dă-te fă, dracu. Şi cu Măria ce-ai fi făcut? Cum să te duci cu bărbatul muierii?
  • Iote-aşa! Ce treabă avea Măria cu ce făceam noi? Că doar nu i-l luam de tot. Îl încercam şi io de câteva ori acolo şi-i dădeam drumu’ să se întoarcă acasă. El scutura pălăria şi pleca fluierând acasă, io îmi aşezam şorţu şi mă duceam la al meu, mânca-l-ar viermii.
  • Ha-ha, că de te-ar fi aflat Gheorghe, ar fi măturat uliţa cu tine. El ştia, fă, la cine visezi tu?
  • Ie-te-te, că el avea nevoie să ştie la cine mă gândesc io. El gâfâia deasupra mea şi io mă visam pe fân proaspăt cosit cu Mărin.
    Matilda a deschis uşa cu cotul şi-a umplut încăperea cu parfum de ţuică fiartă.
  • Ha, hahahahaha, ha, afurisită muiere-ai fost! Ai fă, dar lu’ popa la spovedit i-ai spus ce prostii îţi treceau prin cap?, a continuat Zica s-o tachineze pe Ioana.
  • Ete, na, parcă trebuie să ştie popa tot. Dă-ncoa ceaşca aia să beau o gură, că voi vă încălzirăţi râzând, daţi-vă dracu, da io îngheţai de tot. Îmi răci gura să vă spun snoave să râdeţi. Mărine, na mă, gustă şi tu dintr-o ceaşcă cu mine, acu’ când pleci, dacă tânăr şi-n putere n-ai vrut nici de-al dracu. Te-ai ţînut mare. Uite cum râd nebunele astea de leşină. Ce-aveţi, fă? Voi aţi fi fost uşă de biserică, n-aţi visat în viaţa voastră la altul? Ai, Zico, tu numai la Ion al tău te-ai gândit, că te bătea prea bine când venea beat de la cârciumă.
  • Mai tăceţi dracu’, babelor. Se aude râsul din drum şi-acu vine nebuna de Stela peste noi şi ne dă afară că nu-l respectăm pe tac-su., s-a răţoit Matilta.
    Râsetele au amuţit pentru o clipă. Toate babele au tăcut şi-au sorbt cu grijă din ţuica fierbinte. Ioanei i-au dat lacrimile şi-a început să jelească.
  • Mă, Mărineeee, mă, unde pleci mă? Cum te gândişi să ne laşi şi să pleci tocmai acu’, când să trăieşti şi tu bine? Te dusăşi după Mihai al meu, mă. Ne lăsaşi singure pe lume, măă, toată munca ta o lăsaşi, măă.
  • Taci, fă, ce-ţi veni? Bea mai puţin, că-ncepuşi să vorbeşti prostii, a repezit-o Zica.
  • Ia, jăleşte-l tu că eşti mai cu moţ, dă-te dracu. Măriţă, jăleşte-l fă şi tu. Ce stai acolo ca muta-n păpuşoi?!
    Paşi grei s-au auzit pe aleea din faţa casei. Babele au tăcut,  uşa s-a deschis şi-a intrat fratele mortului, Andrei. Bătrân, cocoşat, cu mers greu, poticnit, obrajii cu riduri adânci, sprijinit într-un baston solid din lemn de corn, omul a înaintat sfios şi-a aprins cu mâini tremurânde o lumânare la capul fratelui său.
  • Te duseşi, Mărine, neică! Plecaşi tânăr şi mă lăsaşi în urmă pe mine, să mă chinui io. De ce n-o trimisă-şi neică la mine, că io nu mai am pentru ce să trăiesc. Muierea mi-a murit, băiatul mi-a murit, i-am dat pământului tot ce-am avut mai drag. Stau ca huhurezul singur toată ziua şi-mi doresc să mor mai repede şi moartea veni să te ia pe tine, fratele meu. S-o fi trimis la mine, Mărine.
    Vorbea cu mortul cu glas stins, moale, ca şi cum acesta l-ar fi auzit.
    Muierile, amuţite, l-au privit sfioase. Tot satul ştia cum şi-a-ngropat Andrei, într-un an şi muiere şi copil şi noră şi nepot. Toată veselia li s-a stins.
  • Ia, neică Andrei, vino şi stai colea, pe scaun. Aşa-i viaţa, mă, nu te poţi pune curmeziş. Pleacă ăla de-i vine rândul, nu plecăm când vrem noi. Ia o gură de ţuică să te întremezi un pic.
    Bătrânul a respins ceaşca aburindă şi rămâne proptit în bastonul ţeapăn, cu capul în pământ şi căciula în mână. Plângea încetişor fără lacrimi. Flacăra lumânărilor a tremurat şi încăperea s-a umplut de miros de ceară topită amestecat cu ţuică, cu tămâie şi cu moarte.  Ghemuită pe scaunul ei, Ioana a început să cânte încetişor, doar pentru ea: „Zorilor, zorilor, voi surorilor”.

Un gând despre „Slăbiciunea-6 -Priveghiul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.