Îți vor lipsi, poate, cuvintele
înșirate cuminți pe coli galbene de timp
și cărțile ce dorm liniștite
pe rafturi albe de brad.
Îți vor lipsi, poate,
așternuturile tatuate cu corpurile noastre goale,
frămîntate și-adunate ghem
sub suflările obosite de-atîta iubit.
Îți vor lipsi, probabil,
nopțile cu lună și greieri
de la fereștile mansardei de sub nori,
acolo unde ți se părea că-s totdeauna
prea aproape de cer
și doar uneori suficient de aproape de tine.
Îți va lipsi cafeaua fierbinte cu caimac
ce umplea cu parfum amar răcoarea dimineții
și scutul sub care ascundeam tăcerile
cînd muzele-ți dădeau tîrcoale, nurlii.
Îți vor lipsi pantofii cu toc
aruncați în grabă pe covor
lîngă urma tălpilor tale goale
și sutienul atîrnat într-o rînă de-un sfeșnic
rătăcit pe noptieră,
lumina difuză din hol
și șoaptele apei pe sînii înfiorați, sub duș, îți vor lipsi,
poate, cînd visul se va întoarce în timp.
Poate ochii mei de iarbă îți vor lipsi,
poate buzele fierbinți,
poate palmele moi,
doar eu nu-ți voi lipsi niciodată, nicicînd
pentru că eu
nici n-am existat cu adevărat
decît în gînd.