urc


urc și lemnul
înfrunzește greu pe umeri,
din brațe-mi cresc crengi
tinere spre cer
ochii-mi înfloresc
albastru de nu mă uita
ca ochii tăi
sîngele-mi curge aprins
prin vene
și piatra-mi rodește
sub tălpi.
urc și fiece pas
e un chin
smuls din inima vie
a pămîntului.
îmi port viața răstignită
pe umeri,
respirația-mi e rug aprins
sub coaste
urc și mai am puțin,
atît de puțin
pînă la steaua care-a răsărit,
pînă ating
cerul cu mîna-nfrunzită,
pînă prind
rădăcini adînci în stîncă.