Trăseseră o masă de patru persoane pe alee, în fața casei. Pe latura dinspre scară, așezat pe un țol aruncat direct pe cimentul tocit, Lache făcea calcule cu un creion chimic pe un caiet A4 cu 48 de file. În fața lui, pe un scaun de lemn fără spătar, Aurel își pigulea pălăria ponosită de fire de păr invizibile. Între ei, pe mușamaua decolorată, o sticlă de vin pe jumătate plină și două pahare pe jumătate goale, așteptau cuminți să fie golite.
„ Băi nea Lache, să fiu al dracu’ dacă mai iau vreodată ceva de la mata! Cum, mă, muncesc de o vară întreagă în bătătura asta şi tot mai am de plată?”, a izbucnit cu năduf țiganul și ochii negri i-au scăpărat.
„ Mă, Aurele, tată, hai să mai facem socoteala o dată. Eu nu te înşel pe tine tată, că nu am nevoie de banii tăi! Ţi-am dat un miel la Paşti?”
„ Mi-ai dat, dar ăla a fost mîţ, nu miel! Abia a ajuns să pun pe masă la copii, zic zău!”
„Aurele, nu te face porc! De ce nu ai zis atunci că nu-ţi place? Îl mîncam eu mă, cu copiii mei, nu ţi-l mai dădeam ţie! Al dracu’ tu cu pielea de pe tine, atunci când nu aveai de niciunele plângeai la poarta mea, acum faci pe nebunul. L-ai luat sau nu l-ai luat?”
„L-am luat, bre, asta e acum. Capul meu ăl prost! L-am luat, na!”
„Bun, un miel, 1 milion două sute, mai adăugăm şi o sticla de vin pe care ţi-am dat-o în februarie, 5 zile de muncă. E aşa, sau nu-i aşa?”
„E, fir-aş al dracu’, e!”
„Ai venit în ziua de paşti şi mi-ai cerut o damigeană de vin? Eu ţi-am dat pe deasupra şi o sticlă de ţuică. Este?”
„ Oleo, nea Lache, să fiu nebun dacă nu a fost o poşircă vinul ăla al mata! Ai pus apă în el, nu-i aşa? Zi zău!”
Odat-a trîntit Lache creionul de masă de-a sărit cît colo, peste capul țiganului care s-a cabrat ca un cal pregătit să primească lovitura.
„ Mă porcule, dacă mai zici odată asta te dau afară pe poartă! Nu-ţi e ruşine, mă? Ţi-am dat vin din cel mai bun, din care beau eu şi tu te porceşti cu mine acum? Vin de ăsta îţi scot de o săptămână la masă. Am băut mă şi eu cu tine? Am băut! Crezi că mai beam eu dacă nu era bun? Al dracu ţigan, ia uite ce-mi face acum! Mă faci hoţ în bătătura mea, ai, mă faci hoţ!”, s-a ambalat Lache și mușchii maxilarului puternic i-au jucat cînd a scrîșnit din dinți.
„Nu o lua bă nea Lache, aşa. Nu te-am făcut io hoţ pe mata. Spuneam doar… zi acolo mai departe.”, , a răspuns Aurel înfrînt, în timp ce-și frămînta pîsla pălăriei în palmele bătătorite.
„Bun. O damigeană de vin şi o sticlă de ţuică, o săptămînă de muncă.”
„Ai bre, da di şe pui şi sticla de ţuică? Că nu ţi-am cerut-o eu, mi-ai dat-o mata! Nu ţi-am zis să-mi dai doar vinu’?”
„ Da de băut ai băut-o, fi-re-ai al dracu’! Credeai că-ţi dau ţie o sticlă de ţuică aşa, că nu mai pot de dragul tău, ai?!”
„Bine, bre, zi mai departe! Nebun să fiu dacă mi-oi mai băga în cîrd cu mata, ia aminte. Să fiu al dracu, la mata totdeauna se adună mai mult decît am luat.”
„Aurele, tu ai venit, tată, la poarta mea. Te-am rugat eu să vii să ceri? Te-am luat cu forţa, mă?!”
„Nu m-ai luat cu forţa, da’ nu ai zîs mata să vin că-mi dai? De ce nu ai de ce nu ai zîs atunci cu cît îmi dai, ştiam dracu şi eu în ce mă bag? Aaaii? Atunci erai bun, ne-nţelegem noi, Aurele, tată, că oameni suntem, te mai iau şi eu două trei zile la muncă la vară! Ai zîs bre aşa? O zî două s-au făcut o lună?”
„Păi ce să-ţi fac taică dacă tu ai tot venit să ceri. Nu tu ai venit să-mi ceri bani să duci copilul la Severin la spital? Ţi-am dat mă? Zi tu, ţi-am dat? Aşa-i mă că nu-ţi dădea nimeni? Eu ţi-am zis: vino Aurele tată să-ţi dau, să faci copilul bine! Şi acu’ faci pe-al dracu’ cu mine, re-ai al dracu’ de ţîgan borît!”
Tiganul a trîntit pălăria de pămînt și-a sărit în picioare ca un arc.
„Bă, nea Lache, dacă te iei şî de banii ăia, bă… fi-re-al dracu’ Doamne, că m-ai făcut sărac şi amărît pe lume! Nu-mi dădea bă nima, nima nu-mi dădea! Vă e frică la toţi că nu vă mai dă ţîganul banii înapoi. Ce să fac mă, dacă am avut şî eu copilul bolnav, ai?”
Calm, c-o sclipire rece în colțul ochilor, Lache l-a privit în față.
„Tată, eu ţ-am dat, tu trebuie să munceşti pentru banii ăia. Stai dracu jos să vorbim ca oamenii și lasă nervii că nu veniși la mine să te dai în spectacol. Dacă vrei să te dai în spectacol, du-te la tine în țigănie.”
Aurel și-a cules pălăria din praf, a lovit-o de pulpă de două ori, a șters-o cu mîneca și-a pus-o cuminte alături de paharul cu vin. Lache și-a adunat creionul chimic și s-a reașezat pe țolul de pe scară.
”Hai, mai departe, să terminăm azi că mai am și altă treabă. Ţi-am dat un milion jumate, aşa-i? Trei zile de muncă! Pe urmă ţi-am mai dat Aurele o damigeană de vin de Ispas?”
„Mi-ai dat…”
„Încă trei zile de muncă. Cu 10 pachete de ţigări, de cîte ori ai venit la poartă să ceri. Îţi aduci aminte? Ai că au fost mai multe, dă-te dracu’, da’ treacă de la mine! Încă două zile de muncă. Cîte s-au făcut Aurele, tată? 5 cu 7 cu 3 şi cu 2, fac tată 17 zile de muncă? Zi, fac?”
„Fac, fi-r-aş al dracu!”
„Şi cît mi-ai muncit tu mie Aurele, tată? Te-am luat în primăvară la prăşit trei zile. Ai venit cu Leana, dar în două zile s-a pus ploaia şi am plecat mai devreme acasă? Alea fac o zi pe amîndoi, deci se scad 3 zile.”
„Da’ di şe, rumâne, doar 3? Di şe doar trei, ai? Eu vin cu muierea trei zile în bătătură la matale şi îmi scazi doar trei zâle? Ce socoteală e asta, bre?”
„Bă, da mai du-te dracu de ţîgan! Auzi la el, comentează. Din trei zile aţi muncit mă doar două bune? Ce-ai vrea să-ţi scad şi cînd ai stat acasă? Ţi-am dat mă de fiecare dată şi pachetul de ţigări şi sticluţa cu ţuică acasă în fiecare seară? Bă, tu mă iei pe mine de prost?”
„Nea Lache, dacă mă duceam la altul la muncă, îmi dădea banii pe o zî întreagă bă, ce, eu am zîs să se pună ploaia, ai? Am comandat eu ploaie? Crezi că nu au venit oameni la mine la poartă să mă duc să-i ajut? Dar eu am zîs să vin la matale, că’s dator, fi-r-aş al dracu’!”
„Aurele, asta este. Pe mine nu mă prosteşti, să ştii. Acum venişi mă două zile? Nu mai zic de cum muncişi că trebui să trag de tine ca de iapa moartă, îţi pun două zile, dă-te dracu. Deci, 3 dinainte cu 2 acu’, fac Aurele 5 zile? Mai ai 12 zile de muncă tată!”
„Să fiu al dracu’ rumâne, m-ai făcut şî de data asta! Vin bre, vin să ţi le fac, dar altă dată nu mă mai prinzi matale! Mă jur pe copiii mei, cu capul meu îl prost, de ţ-oi mai călca pragul. Zîc zău, ascultă-ncoa. Să mă anunţi când ai nevoie, îmi iau muierea şî vin. Mă laşi muritor de foame nea Lache, da’ vede Dumnezeu, mînca-i-aş tălpile lui. Mă duceam şi eu şi mai făceam un ban, să-mi îmbrac copiii că vine iarna şî-s desculţi şi goi. Îţi bătuşi joc de mine, rumâne.”
„Cine, bă, eu îm bătui joc de tine? Rie, du-te fă şi vezi prin boarfele alea în casă, cată de dă-i şi amărîtului ăstuia să-şi îmbrace copiii. De ce nu spuseşi aşa, Aurele, tată, nu-ţi dau eu haine? Nu am de la copiii ăştia teancuri întregi, ce crezi că fac cu ele? Le mănîncă şobolanii degeaba în casă! Îţi dau eu tată. Hai Rie, auzi?”
Baba a alergat și-a apărut într-un final cu un braț plin de haine vechi. Pantaloni ponosiţi, bluze pătate, ghete scofîlcite de atîta nepurtat.
„Ia tată, îmbracă-ţi copiii. Pentru asta îmi mai faci două zile de muncă şi gata. Ce, te lăsam eu aşa pe tine? Mai dăi Rie şi o sticluţă de ţuică din beci! Pune-i şi o bucată de brînză pentru copii. Ia dracu’ țîgane să ai ce pune pe masă la copii şi nu mai fă pe nebunul cu mine! Dacă nu-ţi dau eu, cine-ţi mai dă, mă?”
Ţiganul și-a luat bocceluţa cu haine, plăsuţa în care pusese baba o bucăţică de brînză şi o sticlă de jumate de ţuică şi-a ieșit nedumerit pe poartă. „Să fiu al dracu’ dacă nu m-a-nşelat iar rumânu’ ăsta!”