uneori îndrăznești
să-ți scoți visele printre gratii.
le înflorești, le pui aripi
și le dai drumul în soare,
să colinde lumea.
atunci uiți de închisoare,
ți-e cald și bine cînd le vezi
cum cresc și prind culoare.
apoi se scutură și se întorc
resemnate la tine,
cel care-a uitat pentru o clipă
că-ți sunt indisolubil legate,
iar tu nu poți zbura cu aripile frînte.