Să mă fi făcut, Doamne, copac.
Brad în vîrf de munte să fiu,
cerul să-mi îmbrățișeze mijlocul cu nori albi,
să-mi cînte vîntul prin ace,
să-mi spăl ochii veșnic verzi
în zbor de vulturi pleșuvi.
Salcie să fi fost, sub creanga mea
să-și facă lebedele cuib,
s-adăpostesc sub poale-ndrăgostiții,
la picioare să-mi curgă leneș un rîu,
să-mi tremure frunza a lacrimă de mamă
îngenuncheată blînd, sub cruce.
Stejar în mijlocul cîmpiei
să mă fi lăsat, sub poala mea
să se-odihnească cerbii,
să-mi tremure frunza ușor
cînd fulgere de foc taie în două
întunericul și, cînd o fi să mor,
cînd toporul s-ar înfige adînc
în carnea albă
mustind de sevă,
acolo, în mijlocul cîmpiei,
doar ciocîrlia să-și plîngă-n zori
cuibul ars de soare.
Să mă fi făcut, Doamne, copac,
să strîng în rădăcini pămîntu-ntreg.