Zilele mele se nasc albastre.
În fiecare dimineață,
iau soarele de mînuță
și-l poartă cuminți pînă sus,
în crucea cerului,
acolo întind mîinile
ca pe niște aripi și se aruncă
pe rînd din cer după ce
au dus soarele răstignit
la culcare.
Zilele mele cu ochi verzi
se sinucid și sîngerează de moarte
în fiecare seară la apus.
Pînă acum n-a supraviețuit niciuna.
Amăgiri 
Doamne, Lucia! Cât de frumos! Să îţi fie blânde zilele albastre cu ochii verzi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuț! ♥
ApreciazăApreciază
Te superi dacă-ți spun doar că-i foarte frumoasă poezia?
Că pentru altceva nu mai am cuvinte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mă supăr, Mugur. Îți mulțumesc pentru că ai trecut pe aici și ai citit-o. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană