Nu mă privi, n-ai să mă recunoști.
Eu nu mai sunt demult
cea care-am fost,
nici mîinile nu mai știu mîngîia,
nici gura nu mai știe săruta,
nici ochii nu mai știu zîmbi
cum îți zîmbeau cîndva.
Pe pereții trupului meu crește iarba
ca o pe o casă bătrînească de lut
pe care-au părăsit-o pe rînd
toți oamenii.
Doar din piept pîlpîie slab o lumină,
acolo unde înfloresc
în fiecare primăvară, merii.