Fericirea e-o codiţă de căţel
înnebunită de bucurie că am ajuns acasă
după o zi de îndelungă absenţă,
e-o mustaţă de motan cu ochi mari albaştri
ce mă sorb cu totul de drag,
e-o căsuţă mică la ţară,
e-un foc de lemn de brad în sobă,
e ninsoarea de afară,
floarea de tei,
minunaţii ochi verzi ai copiilor mei,
zîmbetul lor,
un cotoi roşcat,
un secui blond şi povestea bătrînului
care a mîncat luna cu mămăligă,
un răsărit pe mare,
o zi la pescuit,
un nufăr în floare,
o poiană cu narcise,
un munte de liliac,
un pod al lui Dumnezeu,
mînuțele unui copil,
un zîmbet cu doi dinți,
ridurile din obrazul mamei,
mîinile ei bătătorite,
lacrima din ochii ei albaștri,
Rarăul sub ceaţă,
verdele de Bucovina,
soarele din Cluj,
zîmbetul vînzătoarei din colţ,
lacrima cerşetorului cu mîna îngheţată
cînd i-o încălzeşti cu un covrig.
Fericirea sunt eu
cînd mă trezesc dimineaţa
cu soarele-n ochi.