@Eşti mamă singură şi în jurul tău toţi se aşteaptă să greşeşti, să clachezi, să-şi poată confirma previziunile, să poată da din cap cu indulgenţă moralizatoare „ţi-am spus eu, lucrurile astea nu se fac de una singură, ai nevoie neapărat de un bărbat”.
Poate că au dreptate, doar tu nu ai timp să stai să meditezi la sfaturile lor, n-ai timp să te aranjezi, să ieşi în lume, să cunoşti oameni noi. Viaţa ţi se împarte cuminte între serviciu, piaţă, casă, bucătărie, baie, copii.
Încerci să suplineşti toate lipsurile din viaţa lor şi-ţi iese uneori al naiba de bine, dar nici asta n-ai timp să vezi, pentru că tu nu te poţi opri, nu ai voie, trebuie să fii perpeetum-mobile, să acoperi tot. Munceşti, munceşti, te munceşti pînă la epuizare, ţi-e teamă să iei pauză, să nu cumva să ieşi din ritm. Ţi-e teamă că odată ce-ai odihnit nu te mai poţi porni, că dacă deschizi ochii şi priveşti în jur o să-ţi pierzi curajul de-a merge mai departe.
Te închizi pe tine însăţi într-o colivie şi de foarte multe ori uiţi că ar trebui, măcar din cînd în cînd, să te hrăneşti cu ceva, să-ţi adăpi sufletul c-o gură de apă rece.
Ai tăi te supraveghează de la distanță, o vreme, apoi îşi văd de viaţă, prietenii stau deoparte, dacă-s buni răspund prezent cînd îi strigi, dacă nu surzesc, cumva trec zilele una după cealaltă.
Nu-ţi iese totul perfect în fiecare zi, mai şi clachezi uneori, ohoo, ai plînge de foarte multe ori că-ţi simţi umerii grei şi te dor ochii de lacrimi, dar strîngi din dinţi şi taci.
Copiii au nevoie şi să plîngă înaintea ta şi să mănînce, să se odihnească, să zîmbească, să trăiască înaintea ta.
După ce cresc rămîne doar oboseala şi rana deschisă de vorbele grele pe care le aruncă în urmă, aşa cum Făt Frumos din poveste arunca peria să scape de gheonoaie.
Te uiţi în oglindă şi nu te mai recunoşti sub riduri, tristeţe, păr alb, însingurare. Aveai şi tu vise cîndva, aveai o viaţă de trăit, bucurii de însemnat, zîmbete de adunat, aveai planuri pentru tine.
Îţi priveşti mîinile îmbătrînite şi le simţi grele, de plumb.
Nu ţi-a mai rămas mare lucru. Copiii ţi-au crescut, nu mai au nevoie de tine decît uneori, au viaţa lor, provocările şi visele lor şi tinerețea lor se simte stingheră lîngă tine.
Aveai și tu o tinereţe, cîndva. Cînd a murit, unde-ai îngropat-o şi cine eşti tu, cea care-ai luat locul acum femeii frumoase de odinioară?
Oamenii încep să te privească cu respect, de la distanţă. Ai fost, eşti o femeie puternică. E adevărat, dar la ce ţi-a folosit?
2017