Plouă pe pământ şi-i plumb în cer
iar mie-mi cântă un greier surd,
pe-o coardă de inimă.
E ploaie azi şi eu iubesc ploaia
cum te iubeam pe tine în dimineţile târzii
în care stropii ei compuneau simfonii la fereastră
iar tu numărai vise cu degetele în părul meu.
„Mă iubeşti”, îmi spuneai.
„Mă iubeşti, dar greşeşti,
eu nu merit dragoste.
Am să te dezamăgesc curând
cum am dezamăgit zeci de femei înaintea ta.”
„ Te iubesc”, îţi spuneam.
„Te iubesc aşa cum eşti,
nu-mi fac iluzii,
nici nu mă amăgesc,
nu poţi să mă dezamăgeşti.”
„Copil ce eşti”, spuneai şi
răsuceai pe deget o şuviţă.
„Tu nu-ţi dai seama
că te-am dezamăgit din prima zi?
Eu sunt ca ploaia care cântă în fereastră,
o auzi şi nu o poţi pricepe,
de întinzi mâna te sărută şi
ţi se strecoară şerpeşte printre degete.
Nu ştiu să te iubesc şi ce-ţi dăruiesc azi
mâine va zbura pe prima rază de soare.
Nu-i uşor să iubeşti fluturii.”
E plumb în cer şi plouă pe pământ,
aripile tale au devenit străvezii.
Tu, fluture drag, unde-ai pierdut culorile?