Douăzeci de ani i-am visat. Cît a durat căsnicia mea. De cîte ori mi-era greu, de cîte ori puneam capul pe pernă şi reuşeam să adorm, mă duceam în copilărie, în curtea acoperită cu boltă de vie, cu menta pînă la brîu înflorită lîngă gardul vecinilor, cu portiţa joasă, de scînduri vechi, putrede. Erau acolo amîndoi, ca-n anii cei mai buni cînd îmi găseam refugiul la ei. Taicu adus de spate, cu cocoaşa grea în spinare, tăcut şi blînd ca totdeauna, maica mare, cu şolduri generoase care se unduiau sub fusta de finet cînd călca apăsat cu tălpile goale prin nisip. E ciudat că nu o visam niciodată încălţată, tot desculţă pe nisipul fierbinte.
Cînd eram mică o imitam, îi furam fustele şi mă încingeam cu ele peste mijloc, lepădam papucii de cîte ori nu mă vedea şi alergam aşa pînă în vale, la Jiu. Deveneam o țigăncușă slăbuță, cu picioarele ca două ațe osoase care cărau cu greu amploarea unei fuste prea mari. Mă mîndream cu fustele mele înfoiate și de-aș fi putut mi-aș fi prins bani în coade și mi-aș fi încins fruntea cu basmale înflorate, cu ciucuri, ca-n cărțile lui Stanca.
– Fă fetiţă, tu eşti dracu gol, muică! N-ai stare deloc, de-aia nici nu se prinde carnea de tine. Mai stai, fa, şi tu locului, că mîine poimîine te măriţi şi nu ştii decît să te bălăceşti în Jii cu gîştele. Şezi colea lîngă mine să te învăţ să coşi, să împleteşti, să-i faci cămaşă soacră-tii.
– Ia mai dă-o naiba, ce ea n-are bani să-şi cumpere cămaşă, trebuie să-i fac eu? Să-şi mai pună pofta-n cui.
– Fa, tu trebuie să-i faci, să-i dai de zestre. Stai colea să-ți povestească maica cum se face. Se taie cînepa coaptă și se înmoaie bine în marginea bălții. Hai că tot îți place ție să te bălăcești. Apoi se bate bine, pînă ies din ea firele curate. Le torci bine și te pui în război de țeși pînza de cămași. Ai grijă să nu lași firul gros s-o roadă pe soacră-ta cămașa pe la subțiori că aia ești, te povestește bărbatului și nu mai ai trai. Trebuie să fii atentă, maică. Nu e de joacă cu soacrele astea. După ce termini pînza croiești cămașa. Să ai grijă cînd o tai, să-i faci gura cît mai mică și mînecile lungi.
– De ce gura mică?
– Să nu te cicălească toată ziua.
– Cît de mică?
– Cît să-ți intre mîna pe ea.
– Nu mai bine nu o tai deloc? Poate am noroc și găsesc o soacră mută.
– Fi-r-ai alimănitului să fii tu! Numai prostii îți trec prin cap!
– Păi, dacă tot nu-i trebuie cămașă s-o îmbrace… Auzi, ia lasă-mî că nu mai e moda ca atunci cînd te-ai măritat matale. Să-și cumpere de vrea cămașă!
– Fa, tu o să nimerești o soacră a dracu și-un bărbat care să toace la tine ca la fasole, că prea ai limba despicată.
Dacă știa ea ce influență va avea ce-a spus, mi-ar fi făcut cămașa aia cu mîinile ei, așa cum mi-a făcut toate lucrurile pe care mi le-am dorit.