De mai multe ori


Am murit de multe ori în viaţă,
am murit pe bucăţi,
pe vise,
pe gînduri,
cîte puţin la fiecare moarte.
Prima dată am murit în mai
cînd vara abia se năştea,
era un soare strălucitor,
un cer fără umbră de nor
şi-aveam panseluţe albe în păr.
M-a luat prin surprindere,
nu s-a arătat la faţă,
nu voia să mă îndrăgostesc de ochii ei verzi,
vezi tu,
eram la vîrsta la care oamenii încep
să se îndrăgostească.
Atunci am urît-o şi ea a rîs,
mi-a promis c-o să mai vină
din cînd în cînd prin sufletul meu,
i-au plăcut săgețile din ochii mei plînşi.
Apoi a venit în septembrie
cînd toamna abia apărea,
era un soare strălucitor,
pe cer nicio umbră de nor,
în vii strugurii se înroşeau feciorelnic
şi frunzele se-ngălbeneau încet,
nu le venea să creadă că e deja toamnă.
Purtam o rochie scurtă,
voiam să păstrez vara în pulpele lungi şi fierbinţi,
aveam părul rebel despletit,
veneam cu soarele-n ochi,
nu vedeam prea bine înainte
şi ea, moartea mea cu ochi verzi,
mă aştepta la colţ,
nu mai puteam s-o ocolesc,
a trebuit să-i dau bineţe,
să îi zîmbesc,
s-o fac să se simtă bine,
eram o persoană politicoasă, nu-mi permiteam să trec nepăsătoare pe lîngă moarte.
Ea m-a privit adînc, în suflet,
mi-a sărutat mîna şi a plecat.
A luat cu ea visul copilăriei şi mi-a
promis că va reveni.