V-aș povesti


V-aș povesti de septembrie. De cîntecul greierilor în nopțile prea calde, încă, de luna nouă, de brotăceii ce se chemau în liniștea nopții peste satul copilăriei mele.
Vacanța lîncezea, ne obosise deja cu nisipul ei fierbinte, porumbul nu mai avea lapte, se coceau merele în livadă. N-aveam livadă, ne strecuram șerpește peste gard și le furam din livada școlii. Mere de toamnă, acrișor-parfumate ce pocneau în dinți cînd le mușcai. Îndesam în sîn și-acopeream cu ele sentimentul de vinovăție ce ne încerca. Eu eram cea cu conștiința veșnic trează, normal, Nicu doar rîdea și-mi spunea că-mi fac prea multe probleme, oricum noi îngrijeam livada tot anul și-apoi, de ce le-am fi lăsat profesorilor? Noi eram copiii, aveam tot dreptul să le mîncăm. Avea dreptate, merele erau mai bune așa, acoperite de sentimentul fructului interzis.
Azi Nicu nu mai e, a rămas cu copilăria sub placa boltită a unui mormînt. L-am căutat acum două veri, cînd am dus-o pe ultimul drum pe Ileana. Nu l-am găsit în marea de cruci ce l-a înconjurat. Tot satul s-a mutat într-un fel sau altul acolo și Nicu, dragul meu pe care mi-era greu să-l las singur în întuneric și-a făcut satul lui de cruci în lumea fără de dor. Poate de aceea ulițele îmi par tot mai pustii și casele tot mai triste cînd ajung acasă.
V-aș fi povestit de sfîrșitul lui august și de ziua în care am cunoscut-o pe Bursucel. Era ziua ei și eu habar n-aveam. Mi-a adus trandafiri albi, tot ea mie, știa că-mi plac, scrisesem undeva pe fostul blog și, atentă ca întotdeauna, a reținut.
A fost cea mai tihnită după-amiază de august pe care o trăiam de cînd eram în București, atît de senină și veselă că din cînd în cînd tresăream și priveam în jur speriată. Mă temeam că nu-i adevărat.
De vreo oră s-a terminat ziua ei. Azi i-am scris cum am putut, habar n-am de-a citit. S-a dus și Bursucel peste apa cea mare, în altă lume, cu alte obiceiuri și alte ore. Mi-e tare dor de ea.
V-aș fi spus de-o plajă pustie-n apus, de șoaptele valului spart ritmic de mal, de tinerețea mea ce încă mai putea visa frumos.
– Ce faci mami, nu vezi că s-a înnoptat?
– Vorbesc cu marea, puiule.
– Mamă, marea nu vorbește! E doar o apă sărată într-o căldare mare.
Copilul adult certa adultul copil. Și acum e cam la fel, doar visele mele-au apus și copilul adult s-a mai domolit, a învățat să-și netezească colțurile.
V-aș fi spus de-o vară fierbinte în care-am așteptat zi de zi om drag plecat departe. Vara s-a sfîrșit cu așteptarea. Azi vine toamna și încă sper să mi-l aducă.
Neeaah, am o mie de povești de spus și poate că-ntr-o zi le voi da drumul să curgă toate odată, că prea se bulucesc grămadă să bată-l ușa frunții.
-Cioc-cioc!
-Cine-i acolo?
-Toamna poveștilor ce-așteaptă să fie spuse!
S-aștepte. Întîi e rîndul toamnei frunzelor galbene în arșița soarelui. Și-a iubirii ce va fi să vină. Am să vă povestesc cîndva și de ea.

5 gânduri despre „V-aș povesti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.