Poate


Poate că strugurii vor fi mai dulci
şi mustul va fierbe mai viu în butoaie,
poate-n livadă copacii
vor săruta pămîntul cu vîrfurile 
iar frunzele
nu se vor sinucide de tristeţe
sub lacrima ploii
ci vor zbura cu stoluri de cocori
spre ţările calde,
poate iubirea ta
nu va rămîne amăgire
şi vis cu aripi frînte
în această toamnă caldă ca o vară
cu plete lungi.

40387778_1653477098112253_7151462809488850944_n