Întotdeauna trebuie să știi cînd e timpul să pleci. Cînd ușa se închide și simți că pînă și pereții îngheață, cînd omul pe care-l iubești se îndepărtează deși e lîngă tine, cînd de la tine la el cuvîntul nu se mai aude, eforturile nu se mai văd, ajutorul nu mai e apreciat, atingerile nu mai răzbat, sărutul devine amar, mîngîierea se lovește de-un geam închis, prezența ta devine apăsare, gesturile mărunte prilej de indignare.
Sunt atîtea semne clare după care să-ți dai seama ce ai de făcut, sunt atîtea indicii care-ți arată că e timpul să-ți pui pantofii, să-ți iei valiza și să închizi ușa în urma ta. Oricît ai spera, oricît te-ai strădui să schimbi deznodămîntul, e în zadar, cărțile sunt făcute și cînd înghețul a început să intre în inimi nimic nu-l mai poate goni. Poți cel mult să prelungești o agonie, niciodată să mai trăiești alături de omul acela cu aceeași bucurie ca odinioară.
Undeva, cîndva, ai uitat că sunteți doi și-ai mers înainte fără să privești înapoi. Poate te-ai temut să vezi că el a rămas în urmă, poate ai crezut că poți face tu drumul pentru doi, poate ai decis de unul singur că-i cazul să mergeți mai departe deși pașii în doi necesită decizii în doi.
Undeva, cîndva, l-ai pierdut și sentimentele-au murit. Poate mai speri că vei reuși să le resuscitezi dar ce e mort nu se mai întoarce la viață, mort rămîne pentru totdeauna.
Dacă reușești să încui ușa și să-l ții un timp pe loc, nu-l vei putea împiedica să zboare.
Sufletul omului nu-l ții cu forța, nici cu amenințări, nici cu lacrimi, nici cu lanțuri. Poți lega trupul, inima n-o poți lega decît cu prețul vieții și atunci degeaba o legi, o inimă moartă nu folosește nimănui nici măcar ție, cel ce crezi că poți iubi pentru doi. Nu poți. De fapt, cînd ajungi să crezi asta nu mai e vorba de iubirea față de celălalt ci doar de o iluzie și de neputință. De refuzul evidenței. Te minți că totul va fi bine cînd deja știi în sinea ta că minciuna e uriașă și urîtă și nimic nu e mai trist ca un om care nu știe să piardă, să părăsească jocul cînd totul s-a terminat.
Întotdeauna trebuie să știi cînd e timpul să pleci fie că e vorba de o căsnicie, de o iubire, de o relație, de o familie, de o asociere oarecare. Totul e să știi s-o faci cu fruntea sus, altfel riști să fii luat de mînecă și azvîrlit ca o haină veche.