Un val rebel s-a izbit de mal exact
cînd iubirea noastră, abandonată pe plajă,
se prăjea cuminte la soare.
A lua-o în plin, n-a apucat nici să respire
din aerul fierbinte de vară timpurie,
s-a spart şi s-a împrăştiat
în cioburi pe nisip.
Degeaba mi-am rănit palmele, încercînd
să adun cioburile viu colorate dintre
cioburi de scoici cu sidef violet,
valul s-a întors şi-a spălat şuvoiul
de sînge închegat pe nisipul ud.
M-am aşezat pe-o piatră şi-am plâns.
Valul a venit şi mi-a adunat lacrimile.
Marea s-a umplut de ochii mei, azi
toate lacrimile bat ţărmul cu încrîncenare.
Vîntul n-a adiat să-mi zvînte obrazul
şi-am rămas c-o lacrimă tatuată sub pleoape,
am rană adâncă, acolo, în colţ de ochi,
unde apa n-a ajuns să spele lacrima.
Cînd va fi să vii, să păstrezi în dreapta
strălucirea mării,
iubirea nu te mai aşteaptă pe ţărm
ca-n vara liniştii noastre, s-a dus
cu valul, pe pietre au rămas
doar cioburi colorate de întrebări.