Construiam aripi, voiam
să zbor pînă la tine,
peste un hău adînc,
dar tu te-ndepărtai
şi de la răspîntii se-ntindeau
spre mine braţe albe, moi,
de femei ce rîdeau, privirea lor
se prindea de aripi şi le ardea
ca pe frunzele moarte, iar eu
mă opream şi construiam altele
care la fel ardeau şi cădeau
făcute scrum în prăpastia de sub noi.
Doar visul rămînea întreg
şi se legăna încet, prins
de două stînci abrupte,
între mine şi tine.