Pînă la tine,
tăcerile mele erau liane
în mijlocul pădurii, trăiau ascunse
adînc, ferite de ochi răi
de oameni.
Inima-mi bătea egal,
tic-tac, tic-tac,
închisă între gratiile
unei colivii albastre,
pînă la tine.
Oamenii roiau în hohote
în jurul meu, vorbele
le erau săgeți otrăvite
ce se înfigeau adînc, în carne,
pînă la tine.
Eu nu m-am împlinit în nimeni
ca acum, cînd tăcerile noastre
unite plimbă luna de mînă prin
vacarmul marelui oras.
Pînă la tine.