Şedea la colţul lanţului de comercianţi, pe un scăunel de lemn. Cineva îl adusese acolo şi-i asigurase locul, altfel s-ar fi aşezat pe scara rece de ciment a librăriei din colţ, sau direct pe caldarîm. La magazinele din jur, forfotă şi lumini aprinse a giorno. Măcelării, sibieni cu brînzeturi şi cîrnaţi de casă, gogoşerie, carrefour, covrigărie, salam, tobă, caltaboşi, pîine caldă, miros de frig şi de scovergi trecute prin zahăr vanilat, farmacii. Librăria era închisă, doar ajunsesem în ajunul anului nou. Lumea se foia grăbită prin parcare, alerga de la un magazin la altul pentru ultimele cumpărături, trecea prin piaţă, se întorcea cu sacoşe pline şi zorea către casă. Doar el şedea nemişcat şi înfrigurat pe taburetul de lemn. Nu cerşea, îşi striga neputinţa.
– Daţi-mi, vă rog, un bănuţ, să-mi iau şi eu ceva de mîncare, vă rog, ceva de mîncare, vă rog, domnule, bogdeaproste, mulţumesc taică, mulţumesc, vă rog doamnă, doar ceva de mîncare, sănătate să-ţi dea Dumnezeu, taică!
Am vrut să trec, nu-mi plac bătrînii puşi să cerşească la colţ de stradă şi nici ceva de mîncare nu aveam să-i pot da, fusesem la farmacie să-mi iau pastile pentru răceală. Dar plîngea şi era atîta disperare în glasul lui plîns, atîta îngheţ în bătrîna mînă întinsă, încît n-am rezistat.
Am făcut cîţiva paşi, m-am întors şi i-am pus în palmă o bancnotă. Am privit în jur, nu mi-am dat seama cine din mulţimea de oameni pe care o aveam în jur, îşi bate joc de bătrîneţea lui. Era înspăimîntat, ştia că nu poate pleca de acolo dacă nu face o anumită sumă, ştia că nici măcar o bucată uscată de pîine nu primeşte, dacă peştele nu e mulţumit. A luat banii şi mîna îi tremura cînd i-a băgat repede în buzunar. El mi-a urat de sănătate printre lacrimi, eu am înjurat printre dinţi toată neputinţa unei societăţi adormite. Jandarmii şi poliţia sunt ocupaţi să ne intimideze şi să ne interzică orice manifestare în piaţă.