Am băut din cupa vieţii până la capăt.
Uneori dulce nectar,
alteori fiere amară,
din când în când urlet şi rană până la os.
Când s-a golit am umplut-o cu sânge proaspăt,
aveam din belşug din răni
ce nu s-au închis niciodat.
Am purtat-o în sân pretutindeni,
chiar şi atunci când,
ademenită de răcoarea izvorului,
am îngenuncheat,
am făcut palmele căuş
şi m-am adăpat din joaca lui
ca din buzele tale.
S-o cauţi şi s-o păstrezi cu grijă,
de-o fi să-mi obosească pasul şi-o trebui
să-mi culc tâmpla sub rădăcini.