Strada mea nu e cea pe care stau, e strada pe care-mi place să vin acasă. Strada sufletului meu. Au înflorit teii şi e atâta parfum că-ţi lăcrimează ochii. Şi mâna maicii domnului e în floare, dar acum spectacolul e al teiului.
I-am imortalizat, să rămână.
Lângă mine, în mijlocul străzii, doi tineri dansează quickstep.
La câteva case distanţă e o poartă ce rămâne mai tot timpul deschisă către o grădină plină de hortensii şi crini. Mă apropii uşor şi-o închid în fiecare seară. Pe uşa de la intrare un afiş în chiloţel avertizează locatarii „ÎNCHIDE-MĂ!”.
Un pisoi cu ochi albaştri şi coadă stufoasă cerşeşte atenţie. I se alătură repede doi fârtaţi. După ei vine stăpâna şi-şi cere scuze pentru obraznici. Trec pe sub felinare, printre maşinile rare, pe lângă case pe jumătate adormite şi-mi legumesc paşii, să mă întârzie puţin în rai.
Strada mea e un alt timp într-o altă lume, în mijlocul Bucureştiului.
Lună: iunie 2016
Am învăţat
Am învăţat că lucrurile nu sunt totdeauna aşa cum par, că oamenii nu sunt aşa cum vor să pară, că adevărul are totdeauna două feţe, după cum şi oamenii care-l deţin sunt interesaţi sau nu.
Am învăţat că prietenii buni sunt puţini şi îi poţi păstra aproape atâta timp cât sunteţi pe acelaşi drum. Când drumurile se despart, cei care-ţi rămân alături sunt extrem de rari şi cu atât mai valoroşi. Prietenia e un concept învechit ce se ghidează după un oarecare interes şi obişnuinţă şi dacă găseşti omul căruia poţi să-i spui şi cele mai ascunse gânduri eşti norocos.
Am învăţat că trebuie să porţi mască într-o lume de măşti, trebuie să muşti într-o lume de hiene, să loveşti atunci când eşti lovit. Nu trăim într-o lume de oameni cu discernământ care să realizeze că obrazul tău întors este o palmă pentru ei. Trăim într-o junglă condusă de indivizi fără scrupule.
Am învăţat că dacă nu te ajuţi tu, nimeni nu te va ajuta. Dacă nu te ridici singur, ceilalţi te vor îngropa fără regrete, chiar dacă ai făcut pentru ei mai mult decât oricine altcineva.
Am învăţat că rudele îţi sunt rude şi te cunosc până la un punct. Trăim şi murim singuri.
Am învăţat să nu aplec urechea la părerea niciunuia din cei ce cred că deţin adevărul absolut. Că viaţa mea e doar a mea şi nimeni nu o trăieşte în locul meu.
Am învăţat să nu judec pe nimeni fără să mă pun în locul lui, să văd dacă nu cumva aş face la fel în aceleaşi circumstanţe. Suntem entităţi separate, diferite în consecinţă.
Am învăţat că oricâte studii ai avea, dacă ai un caracter de rahat, rămâi un om de rahat.
Am învăţat că nu pot plăcea tuturor, că vor exista totdeauna oameni ce mă vor urî fără să mă asculte, oameni ce-mi vor face rău gratuit, sau oameni cărora pur şi simplu nu le vor plăcea ochii mei sau felul meu de a fi.
Am învăţat să fiu eu şi să nu dau socoteală nimănui pentru viaţa mea. Greu, dar am învăţat.
Paşi
Paşii mă poartă pe străzi încă vii,
printre oameni-păsări
trişti, goi şi fără aripi.
Paşii te poartă pe străzi vechi,
printre bordeie ascunse sub muschi
pe lângă strămoşi aspri
cu scuturi de fier.
Gândul meu zboară la tine
în voia lui,
gândul tău fuge la mine
de capul lui.
Noi, doi străini ce şi-au primenit sufletele
şi le-au trimis la întâlnire.
Se vor recunoaşte, oare?
Calendarul meu
Asta e din seria „ce vrăji a mai făcut nevasta mea”. La mine nu-i nevasta, ci aplicaţia. Tot un soi de.
Acum mulţi ani în urmă am găsit pe net o aplicaţie mişto: calendarul Delibro. E un soi de arbore genealogic care-ţi ţine minte toate datele importante ale oamenilor importanţi din viaţa ta. Mi-a plăcut ideea de arbore genealogic şi l-am completat cu părinţi, cu bunici, fraţi, veri, copii, fiecare cu data de naştere, sau de deces. Interesant a fost când am divorţat, pentru că această aniversare nu o are. Atunci am adăugat data divorţului în spaţiul pentru deces la datele fostului soţ. În fiecare an, pe 24 aprilie, îmi aduce aminte că am o comemorare. Asta mi s-a părut, până azi, cea mai tare fucţie a lui. Mi-aducea un zâmbet ştrengar în fiecare an şi vindeca pe rând câte o rană. În seara asta deschid mail-ul. Ce credeţi? Dimineaţă, la prima oră, calendarul meu Delibro mă anunţa foarte serios că am motiv de sărbătoare azi. E ziua doamnei Stroilă Lucia. Măi să fie! Uite că tot e bun la ceva Delibro ăsta! Îţi aduce aminte şi atunci când tu poate că ai vrea să uiţi. Da, eu azi am vrut să uit că-i ziua mea. Calendarul nu m-a lăsat. Bine, mă, că eşti tu deştept şi-ai uitat că eu sunt posesoarea arborelui, nu-i nevoie să-mi aduci aminte, că n-am ajuns, încă, o babă decrepită. Sunt doar un pui de babă că mintea mi-a rămas întreagă. Tupeu nu glumă! Are noroc mare cu comemorarea aia din primăvară. Parcă n-aş rămâne fără ea.
Amăgiri 