• Ia de la maica o floare! Liliac, mămică, uite ce parfumat e.

• Cu cât le dai, mamaie?

• Un leu buchetul, domniţă. Ia maică, să am şi eu de-o pâine.

Mică, sfrijită şi parcă pierdută în lumea ei, stă singură şi părăsită pe temelia de ciment a cofetăriei închise. O întâlnesc în fiecare seară, târziu, cu aceleaşi flori ofilite în mână. Strada aproape pustie o păzeşte cum poate, cu câinii fără stăpân întişi pe trotuar. E-o bătrână subţire, cu privirea piedută intr-o viaţă anterioară pe când o fi fost şi ea fericită.

Sta cu mâna întinsă, fără să îndrăznească să ceară, doar oferind în schimbul unui bănuţ un buchet cu câteva flori aruncate seara de florăreasa din colţ, lângă taraba căreia are refugiul. Oferă pierdută câte o garoafă pălită, busuioc,  un rest de tuberoză. Nu câştigă mare lucru. Câte un trecător milos îi mai lasă câte un leu, fără să se uite la buchetul întins.

Mai primeşte uneori şi de mâncare, dar nu se bucură decât de prăjiturile din cofetărie. Pe acelea le acceptă fiică-sa. Pentru restul ia bătaie, că pâinea nu se poate tranforma în bani.

-Mamaie, de ce nu stai mata acasă, în pat la ora asta? Nu vezi că-i miezul nopţii? O să ţi se facă rău de la căldură!

Mă priveşte cu ochii miraţi, întorcându-se cu greu către mine şi-mi răspunde şoptit.

-Nu-mi e cald, maică, am un asm care nu mă lasă să respir şi trebuie să stau îmbrăcată.

După efortul şoaptei se întoarce din nou în lumea ei, punând cu mâna tremurândă leul în buzunar. Plec cu inima îndoită, gândindu-mă că am şi eu o mamă bătrână şi bolnavă uitată pe undeva prin cine ştie ce colţ de sătuc şi poate că ei nu are cine-i da, la nevoie, un leu să-şi cumpere o pâine.

-Las-o, nu cerşeşte pentru ea, îmi taie gândul partenera de drum. O obligă fiică-sa şi gineri-său. Stau ca ulii la pândă şi cum adună bătrâna câţiva lei, vin şi-i smulg banii. I-am surprins eu şi de atunci mai degrabă intru şi-i cumpăr ceva de mâncare, nu-i mai dau bani.

Două bănci mai departe descoper şi fata. Buhăită, grasă şi murdară, cu picioarele întinse indecent pe trotuar, nepieptănată. Nu are cincizeci de ani, deşi, ochii îngropaţi sub faldurile pleoapelor lăsate te-ar face să-i dai mai mult. Din când în când duce ţigara la gură şi trage cu sete fumul în piept. Atunci îi vezi degetele cu unghii negre, murdare. Mâinile îi tremură. E încălţată cu papuci ieftini, de plastic, cu două numere mai mari, ce-i lasă la vedere tălpile prăfuite. Şade răstignită pe bancă ca pe o cruce a îmbuibării şi nu o scapă din ochi pe maică-sa. Bătrâna ţine mereu mâna întinsă, implorând milă, sau poate moartea care a uitat să vină s-o ia.