această ultimă cafea amară


Hai să bem în doi această
ultimă cafea amară.
Uite, ne așezam la masa asta rotundă
și scoatem pe rînd toate nimicurile
pe care le-am adunat prin buzunare,
cum își scot copii bilele colorate
pe care le cîștigă la joc.
Lasă-mă să scot eu
prima batistă albastră.
Nu te uita că e uscată,
poartă în ea toate valurile
mării de lacrimi plecate
să te caute prin lume,
scoate și tu scrisorile
cu hîrtia îngălbenită de vreme
și hai să facem schimb.
Ia tu marea cu lacrimile,
dă-mi înapoi dragostea cu scrisorile
și iartă-mă că n-am știut
să scriu mai frumos
iubirea asta.

Oricum


De n-ai să mai suni cîndva,
eu voi tăcea,
voi ști că ești fericit
și fericirea te-a făcut
să mă uiți. 
De n-am să-ți mai răspund
să știi că nu mai sunt,
mă vei găsi sub rădăcini,
la umbra unui salcîm.
Să nu plângi, ce rost ar fi,
oricum tu știi
că între tine și Dumnezeu
sunt eu,
sufletul tău.

20170622_220016

pînă să te cunosc


pînă să te cunosc m-am risipit
ca boabele de rouă
în soarele dimineţii
tu ai venit,
te-ai aşezat alături
şi m-ai învăluit
cu adîncul ochilor tăi albaştri.
De-atunci mă adun
strop cu strop
să-ţi pot potoli setea
şi atunci cînd, obosită
de viaţă,voi merge
să mă odihnesc puţin
sub piatră.
18449628_1169831983143436_4596156316310629613_o (1)

spune-i


spune-i că soarele răsare în ochii tăi
și pentru mine,
spune-i că în fiecare primăvară marea
sărută țărmul cu buzele mele
spune-i că nu e apus în care gîndul meu
să nu fie cu tine
spune-i că inima mea bate
și-n pieptul tău
spune-i că o parte din tine rămîne
totdeauna la mine
spune-i că ecoul întoarce muntelui
numele meu rostit de buzele tale
și că vulturii îl poartă-n zbor
pînă la mine
spune-i că fără mine, viața ta
n-ar fi fost niciodată la fel
nici cerul nu s-ar fi oglindit
albastru în ochii tăi,
nici noaptea n-ar fi aprins stele în ei
nici zăpada nu ți-ar fi născut
ghiocei pe tîmple
nici visele nu ți s-ar fi împletit
așa senine de n-aș fi fost eu,
de n-am fi fost noi,
de nu te-aș fi dorit
de nu m-ai fi iubit
de nu te-aș fi iubit.
spune-i.
20180928_135726 (1)

Era în dimineața în care plecai


Era în dimineața în care plecai,
mai ții minte?
Ploua iar tu te bucurai c-ai învățat
să mergi elegant printre stropi,
eu mă bucuram de sărutul lor pe ochi,
nicăieri nu se ascunde mai bine o lacrimă
ca în palmele ploii.
Ploua și eu încălzeam lacrima zilei
printre pletele ude,
oamenii mă priveau atenți
ca pe o nebună ce dansează rîzînd în ploaie
eu le zîmbeam cu toți dinții
și dădeam drumul furtunii
să muște cu dinți ascuțiți din carnea fragedă,
de sub coaste.
M-am întors cuminte acasă,
îmi țineam mîinile împreunate în poală,
oricum nu le găseam niciun rost
cît timp mai păstrau în amprente
mătasea pielii tale.
Frigul m-a cuprins abia între cearșafuri reci.
Era în dimineața în care ploua iar tu plecai,
mai ții minte?
Cînd vei veni să nu te temi,
am luat împrumut degetele reci ale ploii.

N-am știut


N-am știut,
nici n-am gîndit că voi ajunge să te duc
în minte și să închid ochii
să mai păstrez în piept tresărirea .
N-am știut că ochii tăi albaștri vor aprinde
întunericul din viața mea,
eu robeam pe-atunci doi ochi negri
ca păcatul, nu vedeam răsăritul dincolo de ei.
N-am crezut,
nici n-am visat că va veni o zi
în care va fi de ajuns să închid ochii ca să-mi fie cald,
mie, cea veșnic înghețată.
Pe-atunci eram un om după un zid.
Te-ai oprit, ai spart zidul și mi-ai pus aripi.
Azi pot zbura.
N-am știut.

Nu-i ușor să iubești fluturii


Plouă pe pămînt şi-i plumb în cer
iar mie-mi cîntă un greier mic,
pe-o coardă de inimă.
E ploaie azi şi o iubesc cum te iubeam pe tine în dimineţile tîrzii
în care stropii ei compuneau simfonii la fereastră
iar tu numărai vise cu degetele în părul meu.
Mă iubeşti, îmi spuneai și-mi desenai conturul buzelor cu degetul.
Mă iubeşti, dar greşeşti, eu nu merit să fiu iubit,
am să te dezamăgesc curînd cum am dezamăgit
zeci de femei înaintea ta.
Te iubesc, îţi șopteam. Te iubesc aşa cum eşti,
nu-mi fac iluzii, nici nu mă amăgesc,
nu poţi să mă dezamăgeşti.
Copil ce eşti!, rîdeai şi răsuceai pe deget o şuviţă.
Copil blând, tu nu-ţi dai seama
că te-am dezamăgit din prima zi?
Eu sunt ca ploaia ce cîntă în fereastră,
o auzi şi nu o poţi pricepe,
de întinzi mîna te sărută şi
ţi se strecoară şerpeşte printre degete.
Nu ştiu să te iubesc şi ce-ţi dăruiesc azi
mîine va zbura pe prima rază de soare.
Nu-i uşor să iubeşti fluturii.
E plumb în cer şi plouă pe pămînt,
aripile tale sunt azi străvezii.

natura1

sursă foto: https://www.omofon.com/

Îmi creșteai


Tu-mi creşteai sub coaste
ca pâinea dospită vara în căpisterea
cioplită de-un rudar bătrîn
din carne fragedă de arin tînăr.
Te simţeam cald, rotund perfect,
mi te făcusei prea plin, îţi creşteau aripi.
Când ţi-ai ascuţit ghearele şi m-ai sfîşiat
mi-ai luat cu tine aripa stângă.
M-ai lăsat să tânjesc după zbor,
eu, sărmană pasăre şchioapă
de aripa cu inima.
20180905_131229

îmi pleci


îmi pleci
şi nici nu vrei să ştii
cît de amară va fi cafeaua
în dimineţile tîrzii,
cît cenuşiu
va aduna privirea în zilele pustii,
cît întuneric
vor pune peste pleoape nopţile
în care nu vei mai veni.
ştiu c-ai să pleci oricum
şi poate-un gînd stingher
se va opri o clipă-n urma ta,
cît să privească mîndru înapoi.
cu ploaia te petrec
şi tac
dar tu să nu uiți drumul
şi să te-ntorci să mă petreci
cînd voi pleca acolo, departe, 
sub nori .