Era în dimineața în care plecai,
mai ții minte?
Ploua iar tu te bucurai c-ai învățat
să mergi elegant printre stropi,
eu mă bucuram de sărutul lor pe ochi,
nicăieri nu se ascunde mai bine o lacrimă
ca în palmele ploii.
Ploua și eu încălzeam lacrima zilei
printre pletele ude,
oamenii mă priveau atenți
ca pe o nebună ce dansează rîzînd în ploaie
eu le zîmbeam cu toți dinții
și dădeam drumul furtunii
să muște cu dinți ascuțiți din carnea fragedă,
de sub coaste.
M-am întors cuminte acasă,
îmi țineam mîinile împreunate în poală,
oricum nu le găseam niciun rost
cît timp mai păstrau în amprente
mătasea pielii tale.
Frigul m-a cuprins abia între cearșafuri reci.
Era în dimineața în care ploua iar tu plecai,
mai ții minte?
Cînd vei veni să nu te temi,
am luat împrumut degetele reci ale ploii.