Moartea e frumoasă
ca o femeie care nu va fi niciodată a ta,
e virilă
ca iubitul celei mai bune prietene,
cel pe care-l dorești și niciodată
nu te-a privit așa cum o privește pe ea.
nimeni nu-și poate urî propria moarte,
oricum îi va da întîlnire de taină
la un moment dat.
Uite, eu știu că moartea mea
are ochi albaștri ca cerul de mai
oglindit într-o picătură de apă.
Moartea mea este o femeie deșteaptă,
care nu mă așteaptă în fiecare zi
la poartă,
să-mi spună că va veni și vremea mea,
odată.
Mi-a plăcut mult poezia ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană