Nimicuri despre cărți


Odinioară intram în anticariate ca-ntr-o catedrală. Poate aveam și timp mai mult, sau poate hazardul le scotea în calea mea mai des, nu știu. Pe vremea aceea nici nu erau așa aglomerate ca acum, cînd te lovești de toți ceilalți dacă vrei să-ți cauți o carte. De cele mai multe ori eram singură și luam rafturile la rînd. Alegeam cîte o carte și o răsfoiam, îi mîngîiam paginile învchite, citeam notele de pe margine (dacă existau),- habar nu aveți ce-și notează oamenii pe marginea unei pagini de carte!- încercam să-mi recompun în minte povestea vieții ei pînă în momentul în care a ajuns un număr de inventar între alte mii de volume din anticariat. Toate așteptau un om să le ia acasă, să mai prindă o dată viață. Așa-mi închipuiam eu, cărțile din anticariate au personalitate, poartă în ele amprentele tuturor celor care le-au citit, poată gîndurile și visele fiecăruia deasupra rîndurilor ieșite de sub tipar. Pe cele de care mă îndrăgosteam le luam cu mine.
Acum nu mai e la fel. Sunt anticariate în care rulajul depășește cu mult rulajul dintr-o librărie și nici anticarii nu mai sunt ce erau o dată. Dacă-l simți că-ți respiră în ceafă, atent ca un cerber să nu cumva să dispari cu cine știe ce prețios volum, nu mai ai chef de nicio îndrăgostire.
În librării e și mai rău. Sunt scoase la vedere vedetele care țin topul vînzărilor și manualele școlare. De obicei Lucian Boia și Irina Binder fac vitrina, cum ar veni. Frumos tipărite, cu coperți atrăgătoare,moderne, reci. Dar tu vrei altceva și ca să găsești o carte să-ți placă trebuie să te strecori pe rîndurile din spate, pe rafturile de jos, sau de sus, să le tulburi pe toate celelalte pînă dai de ea. Asta-l face pe librar să arunce flăcări din ochi și să-ți umplă frigiderul cu carne proaspătă. Dacă, în sfîrșit o găsești și mergi cu ea la casă, te privește cu atîta condescență și ură, încît ieși de acolo mirosind puternic a oțetul în care și-a conservat prea mult timp caracterul.
În librăriile de cartier e și mai greu, că acolo cartea se pierde printre tone de jucării, ghiozdane, cosmetice, produse de papetărie și mai știu eu ce mizilicuri puțin folositoare dar frumos colorate. Întrebi pînă la urmă librarul ”Aveți cartea cutare de autorul cutare?”. El te privește tîmp o clipă și te întreabă la rîndul lui ”Din ce categorie face parte?”. Dacă știi îi spui, dacă nu, îl privești la fel de tîmp. Îi dai informație suplimentară, editura. El caută febril într-un computer și caută și se scuză, ”îmi pare rău, n-avem” apoi, dacă ai mare noroc, cînd dezamăgirea ți se citește deja pe față și vrei să pleci cu umerii căzuți, te oprește și-ți spune că a găsit-o cu aerul unuia care a cîștigat o mare bătălie. Se duce la un raft ascuns, bagă mîna adînc și o trage afară ca pe o măsea stricată. Merge la casa de marcat, citește codul de bare, îți ia banii și te întreabă conspirativ ”Și, e bună de ceva cartea asta?”. Îți vine să-i spui că nu-i genul lui, n-are rost să-și piardă timpul cu ea, dar te abții și răspunzi politicos „Nu știu, mi-a recomandat-o și mie cineva”. Și-ți promiți în gînd că vei ține minte pățania și nu te mai întorci niciodată acolo.
La un moment dat am descoperit librăriile online. Elefant.ro a scris pe fruntea mea cîțiva ani, mă cunoșteau ăia ca pe iapa brează, mă cunoșteau și curierii care învățaseră pe de rost drumul pînă la mine cu celebra cutie verde-brotăcel. Țin minte că prima și prima dată cînd am făcut comandă, am primit-o pînă la sfîrșitul zilei. Nu-mi venea să cred! A venit curierul cu ea și-n sacoșa cu cărți am primit o mică atenție din partea site-ului. A fost wow! Un timp a fost minunat. Campaniile de reducere erau pe bune, pachetul venea constant la data promisă, cărțile erau în stare bună, respirau profesionalism. Cu timpul au început să scîrțîie. M-am luat cu ei de la niște ebook-uri pe care mi le trimiteau criptate și ca să mi le decripteze a fost nevoie să corespondez cu angajații lor o săptămînă. Am comandat tot mai rar. Aseară mi-am călcat pe suflet, simțeam nevoia să țin o carte nouă-n brațe și cum am primit de la ei incredibila ofertă BOOKS50 (adică o reducere de 50% la cărțile comandate) care odinioară mă arunca direct pe site, am intrat hotărîtă să nu ies cu mîna goală. Doar că reducerea se aplica numai la comenzi peste 89,99 lei. Am adunat mai multe cărți în coș, de-am făcut o comandă de vreo 130 de lei. Am aplicat voucerul primit și am obținut incredibilul preț de 112 lei. Le-am înjurat în gînd escrocheria, am lăsat coșul plin și am plecat. Uitasem de ce nu mai am încredere în ei. Cred că o să mă întorc în anticariat. Știu unul minunat la Universitate.

2 gânduri despre „Nimicuri despre cărți

    • Exact, Potecuț. Nu mai sunt librari pregătiți, unul n-ar citi, Doamne ferește, nici măcar notele despre carte, ca să știe să caute ce-i cer clienții. E o tentință generală de scădere a calității jobului de librar. I se minimalizează importanța, se caută oameni care accteptă un salariu de subzistență, nimeni nu se mai gîndește să-i și motiveze pe cei cît de cît pregătiți.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.