oameni


Oamenii se leapădă de oameni
ca de o haină veche,
nefolositoare.
Uneori îi uită într-un colț
cum agață haina în cui,
poate-poate o mai folosi-o vreodată
iar haina așteaptă cuminte,
adună praf, îmbătrînește
și moare roasă de molii,
tăcută și uitată în cuiul ruginit.
Ca omul ce-așteaptă un semn.
Alteori,
alteori deschid ușa larg
și omul apucă să îmbrățișeze
alți oameni, înainte
să se destrame ca paltonul
ce-și adună peticile putrede
sub vreun cățel înfrigurat.
Oamenii sunt slabi de înger,
se lasă duși de val,
de ce văd,
de ce aud,
de alți oameni
și se leapădă de iubiri îmbătrînite
cînd se schimbă moda
și altele zîmbesc proaspete
în zori,
doar pe mine mă dor și acum peticile
pe care le-am lăsat amanet
în alți oameni,
prin timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.