Revenind la imaginarul public, lucrurile însă stăteau destul de prost. Numărul de „fani” ai teoriilor protocroniste creștea încet, dar sigur, pe fondul gălăgiei numeroșilor guru ai curentului dacist. Jumătatea primului deceniu al acestui secol și mileniu aduce însă în arenă un nou jucător și astăzi mi se pare că este unul foarte important în acest uriaș meci.
În această perioadă apar în România primele încercări de reconstituire istorică care au ca subiect dacii. Ca în orice alt domeniu, și reenactmentul românesc trepidează de setea de glorie cuvenită primului venit. 2007 este anul când ia ființă prima asociație culturală destinată acestui hobby, până la urmă. Este vorba despre Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca, dar trebuie spus că în anul anterior (2006) Consiliul Județean Alba a organizat Festivalul Cetăților Dacice, spectacol-manifestare publică la care s-au folosit reconstituiri de echipamente și comportamente considerate a le copia pe cele ale dacilor de pe vremuri.
Evident, în acel stadiu, cunoștințele istorice ale organizatorilor și reenactorilor erau minimale și cetele de „daci” semănau mai mult cu niște bucătari începători și vikingi carpatini, chiar dacă, cel puțin la prima ediție a Festivalului Cetăților s-au împrumutat de la studiourile din Buftea recuzită folosită la turnarea filmelor „Dacii” și ”Columna”. Recuzită la fel de depășită.
Ambii jucători, și TDA și Festivalul Cetăților Dacice al CJ Alba, activează și în prezent. Este interesant însă că, pe parcurs, acest gen de lecție de istorie, până la urmă, a prins atât la public, cât și în rândurile amatorilor de istorie. Astăzi, spre exemplu, funcționează aproximativ 22 de grupuri oficiale de reenactment (numărul real fluctuează datorită frecventelor schimbări, înființări și desființări) și aș putea spune că sunt câteva sute de reenactori activi.