În Bucureşti, răsăritul nu e ca pe mare
să pună între voi un orizont şi-o baltă mare,
aici, soarele răsare rotund şi îmbujorat
între zidul şcolii şi plopul de lîngă gard.
Îl pîndesc dimineata să-l prind
cum împunge pămîntul cu capul
şi se ridică zîmbind un pic amar,
ca un copil ştrengar.
Ne despart doar două blocuri,
şoseaua şi trei platani.
Într-o zi am să mă furişez
să-l apuc de picioare.