Doamne,
Tu, cel care poţi tot,
ia şi din inima mea amintirea,
şi visul şi durerea,
nu mă lăsa să mă topesc
după o mângâiere
ce nicicând n-a fost a mea.
N-am cum să te ajut copilă,
tu ai ales să iubeşti
omul, nu Dumnezeul.
Doamne,
Tu, cel ce ştii tot,
ia cu puterea Ta rana aceasta vie
adusă în vis de ochi de păcat
ce ard până la lacrimă.
Ia Tu mintea aceasta
bolnavă de neodihnă
şi dă-mi liniştea somnului
ce-ajută paşii să calce-apăsat
pe drumul cel alb ce merge-nainte,
niciodată înapoi.
Nu pot, copila mea!
Tu ai ales să vrei, să ştii,
să poţi iubi şi-ai arvunit pe rând
şi inimă şi gând.
Doamne,
Tu, cel ce m-ai lăsat
să merg pe drumul meu plin
de spini ascuţiţi de gând,
de dor, de iubire şi păcat,
ia inima aceasta bucăţi
şi-mparte-o echitabil la câini.
Lasă-mi mie nesomnul nopţilor
de gheaţă în care ceaţa ce mă-nvăluie
nu mai doare.
Superb!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Ana. 🙂
ApreciazăApreciază
Cât de…
ApreciazăApreciază
Sper că de bine 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E peste cuvinte. Atât de frumos.
ApreciazăApreciază
Dureros de frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, draga mea! Te îmbrăţişez. 🙂
ApreciazăApreciază