Îmi plouă.
În jurul meu se-adună bălţi întinse, cenuşii.
E trist.
E lacrimă ce doare, e oboseală veche
peste bătaie de inimă furată,
cât o clipire de pleoapă,
cât o aripă de colibri în zbor.
Mi-e frig.
Mi-ascund privirea şi
mi se face dor de ploaie pe mare,
de dulce şi sărat amestecate
peste adânc amar,
de petală albă, plânsă,
de brazi sub petec de cer,
de munte sub ceaţă.
Dor de-o inimă-n palmă.
Vreau să înţeleg.
Când inima bate în palmă,
mintea de ce nu adoarme?