Tristeţi primăvăratice


Ne plânge primăvara. A înflorit alb şi nu ne-am înclinat.
A suflat verde crud în tei şi nu ne-am oprit să-i admirăm. S-a îmbrăcat pe rând în flori de cais, de cireş, de piersic, în roşu de lalele şi alb de lăcrămioare iar noi, prea grăbiţi, nu i-am spus niciodată cât de frumoasă este. Şi-a adus berzele şi a pus privighetorile să ne cânte la geam în fiecare dimineaţă şi noi, prea obosiţi, nu le-am auzit.
Azi, când şi-a deschis florile gingaşe de liliac, noi suntem prea departe să le putem fura parfumul. Acum plânge cu cer plumburiu peste frunze de ochi verzi, cu furie şi neputinţă- poate, poate va reuşi cu lacrima să ne ajungă în adâncul sufletului, acolo unde ne-am închis bucuria şi iubirea.
Plouă şi nori furioşi stau îngrămădiţi peste creştetele noastre în timp ce noi suntem prea grăbiţi şi nu găsim o secundă să ridicăm ochii ca ploaia să ne spele obrajii cu stropi curaţi de rouă.
În căsuţa noastră soba aşteaptă focul să ne încălzească şi aşternuturile îngheaţă îmbrăţişându-se singure de dorul corpurilor fierbinţi. Unde ne grăbim, suflete? Hai să ne oprim o clipă, să ne tragem răsuflarea şi să ne iubim cald, cu patimă ub crengile de meri în floare şi petale catifelate să ne acopere pudic.

Opreşte-te o clipă, dragoste. Ne plânge primăvara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.