De vrei să ştii cine sunt,
priveşte-mă în ochi.
Vezi tristeţea din spatele zâmbetului,
lacrimile din umbra pleoapei,
durerea ce-mpinge cuvintele afară.
De vrei să ştii cine sunt,
ascultă ţipătul mascat de râs,
citeşte dincolo de cuvinte,
desluşeşte ce nu am spus încă
să nu deschid răni vechi, adânci,
dureroase.
De vrei, cu adevărat, să mă cunoşti,
ascultă susurul apei la lăsarea serii,
murmurul vântului prin frunzele pădurii,
zumzetul albinei când intră în stup,
şoaptele purtate de valurile mării.
Distinge lacrima
din picătura rece de ploaie de toamnă,
surâsul îngheţat în primul fulg de nea
topit în palma unui copil fericit,
priveşte înaltul cerului.
Dă la o parte norii ce acoperă soarele,
salută omul din lună, numără stelele.
Vei auzi, poate,
ce nimeni nu-ţi poate spune,
vei vedea ce nu se arată oricui
şi vei înţelege de ce uneori
durerea se revoltă în lacrimi
aruncate pe obraz
şi vorbe plânse-n neant.
Abia atunci judecă-mă, ridică piatra
şi loveşte-mă,
dacă te simţi suficient de bun.