• Păi ce faci, mumă? N-ai luat pastilele astea, pentru ce ţi le-am adus? Am dat banii pe ele degeaba?, o întreba, revoltată, fata.
• Ia, am uitat să mai iau… Mai aduceţi-mi şi voi aminte, mumă, că io-s bătrână şi mai uit.
• Cum să-ţi aduc aminte? Să te sun în fiecare dimineaţă când mă trezesc să-ţi spun să iei pastilele? Le ai lângă mata, aici, pune-le lângă pat să nu le uiţi.

• Iote, le pun, nu mă mai certa. O să le iau!

Lua două-trei, apoi iar uita. Le arunca fiică-sa, pe rând şi-i aduceau altele care aveau aceeaşi soartă.

Hârca de bătrâneţe ce coborâse atât de brusc pe umerii Măriei îşi râdea de toţi aşa cum voia. Se distra, bătea din palme şi râdea pocnindu-se cu palmele pe genunchi, ca un şmecheraş. Măria nu-şi mai dădea seama cât de rău ajunsese, Mărin devenise ursuz, nervos, veşnic nemulţumit, tinerii nu ştiau între ce obligaţii să se mai împartă.

Asta până când moartea a trecut în zbor peste casa lor. Era grăbită, fugea cu poalele-i negre în vânt, să preia sufletul unui copil abia născut. Nu apucase mititelul nici să ia două guri sănătoase din aerul acestei vieţi, să-şi fi umplut plămânii. A plecat aşa, însetat de viaţa ce nu l-a vrut. La întoarcere o aştepta în poarta de tablă ruginită Bătrâneţea Măriei.

• Bună ziua, Moarte, a salutat, politicoasă.

A zburat grăbită moartea, şi-a frecat mâinile bătrâneţea. Ştia ea ce ştia, că moartea se ţinea tot timpul de cuvânt. Dacă-i promisese, atunci se va întoarce, cu siguranţă.

• Va urma-